Epicondilita laterală, cunoscută popular drept „cotul tenismanului", este una dintre cele mai frecvente cauze de durere pe partea externă a cotului. Deși numele sugerează o afecțiune specifică sportivilor, în realitate ea apare mult mai des la persoane active profesional, la cei care folosesc repetat antebrațul în activități manuale sau chiar la pacienți fără un factor declanșator foarte clar. Vestea bună este că, în majoritatea cazurilor, evoluția este favorabilă. Potrivit unei analize publicate în The New England Journal of Medicine, această afecțiune se rezolvă de obicei fără tratament în 6 până la 12 luni, chiar dacă uneori durerea și limitarea funcțională pot persista până la 1–2 ani.[1]
Ce veți găsi în acest articol: ce este de fapt epicondilita laterală, de ce apare, cum se pune diagnosticul, care este evoluția naturală și ce opțiuni de tratament sunt susținute de dovezi — de la fizioterapie și exerciții până la infiltrații și PRP.
Ce se întâmplă de fapt în tendon
Din punct de vedere medical, epicondilita laterală nu este doar o simplă „inflamație". În prezent, este înțeleasă mai degrabă ca o suferință degenerativă cronică a tendonului extensorilor de la nivelul cotului, în special la originea tendonului extensor radial scurt al carpului. Examinările histologice au arătat fibroblaste în exces, hiperplazie vasculară și colagen dezorganizat — modificări descrise clasic sub denumirea de tendinoză angiofibroblastică. Mai recent, s-au observat și niveluri crescute ale unor mediatori inflamatori, precum interleukina-1α și factorul de necroză tumorală, precum și un număr mai mare de macrofage în țesutul afectat, ceea ce sugerează un proces biologic mai complex decât se credea inițial.[1]
Cine este afectat și ce factori de risc contează
Afecțiunea apare cel mai frecvent între 40 și 49 de ani, urmată de intervalul 50–59 de ani, iar incidența pare relativ similară la femei și bărbați.[1] Există totuși date care sugerează o ușoară predominanță feminină în anumite loturi, sexul feminin fiind asociat cu un risc modest crescut într-o meta-analiză recentă.[4]
În privința factorilor de risc, lucrurile sunt mai nuanțate decât ideea clasică de „suprasolicitare". Statusul de fumǎtor activ sau în trecut, obezitatea, hipercolesterolemia și munca manuală se asociază cu un risc mai mare de epicondilită laterală.[1,4] O meta-analiză a identificat pentru munca manuală un odds ratio de 2,39, pentru istoricul de fumat 1,46, pentru sexul feminin 1,33, iar pentru hipercolesterolemie 1,67.[4] În ceea ce privește activitatea profesională, asocierea cea mai solidă pare să existe cu scorurile mari ale indicelui de tensiune și cu rotația antebrațului mai mult de 4 ore pe zi, în timp ce relația directă cu mișcările repetitive simple sau cu prinderea repetată nu este la fel de clar confirmată.[1,6]
Cum se pune diagnosticul
Diagnosticul este, în cele mai multe cazuri, unul clinic. Pacientul descrie durere pe partea externă a cotului, adesea accentuată la strângerea obiectelor, la ridicarea unei greutăți cu palma în jos, la extensia pumnului sau la activități banale precum turnarea apei dintr-o sticlă, folosirea mouse-ului sau ridicarea unei sacoșe. La examinare, sensibilitatea locală la palparea epicondilului lateral și durerea provocată de extensia rezistată a pumnului sunt sugestive. Testul Cozen are o sensibilitate ridicată, de aproximativ 91%, ceea ce îl face util în practica clinică.[6]
La ReumaDiagnostic, diagnosticul clinic este completat de ecografia musculoscheletală. Aceasta permite vizualizarea directă a tendonului afectat, evaluarea gradului de degenerare și excluderea altor cauze de durere laterală de cot — informații utile mai ales în formele persistente sau atipice.
Evoluția naturală — de ce contează răbdarea
Un aspect extrem de important, și adesea insuficient explicat pacienților, este evoluția naturală a bolii. Dovezile disponibile arată că epicondilita laterală are, de regulă, o evoluție autolimitată.[1] Un studiu devenit celebru, citat în analiza din NEJM, a urmărit 72 de chirurgi ortopezi care și-au diagnosticat singuri această afecțiune: doar o minoritate a urmat vreun tratament, niciunul nu a ajuns la operație, iar 97% au avut remiterea simptomelor în doi ani.[1]
Mai mult, o meta-analiză sistematică a brațelor placebo sau fără tratament din studiile randomizate a arătat că aproximativ 90% dintre persoanele netratate au rezoluția simptomelor la un an.[2] Autorii au remarcat și faptul că probabilitatea de ameliorare rămâne relativ constantă pe parcursul primului an, indiferent de cât timp persistau simptomele înainte de includerea în studiu.[2] Cu alte cuvinte, dacă durerea nu a trecut în primele luni, asta nu înseamnă automat că organismul nu mai are capacitatea să recupereze.
Important: Nu există dovezi că folosirea brațului, în ciuda durerii, produce leziuni suplimentare.[1] Nu vorbim despre o afecțiune care „se agravează" inevitabil dacă pacientul își folosește cotul, ci despre una în care dozarea inteligentă a activității și controlul durerii sunt mai importante decât imobilizarea sau evitarea completă a mișcării.
Educația pacientului — prima formă de tratament
Tocmai de aceea, educația pacientului este considerată o componentă centrală a tratamentului. Pacientul trebuie să înțeleagă că absența unei intervenții agresive nu înseamnă neglijență medicală, ci poate reprezenta o alegere corectă și bazată pe dovezi.[1] În practica modernă, aceasta înseamnă explicarea naturii afecțiunii, a duratei realiste de recuperare și a faptului că brațul poate fi folosit în siguranță, chiar dacă adaptat temporar la nivelul durerii.
Fizioterapia și exercițiile — ce arată dovezile
În ceea ce privește fizioterapia, datele sunt suficient de promițătoare încât să rămână una dintre cele mai rezonabile opțiuni conservative de tratament. [1] O meta-analiză din 2021, care a inclus 58 de studii randomizate, a concluzionat că fizioterapia și electrofizioterapia au îmbunătățit statistic și clinic durerea și funcția, în timp ce injecțiile nu au adus beneficii consistente și pot crește riscul de efecte adverse.[3]
Exercițiile excentrice par să aibă cele mai solide date dintre intervențiile kinetice. Într-o meta-analiză dedicată, acestea au îmbunătățit semnificativ durerea și forța musculară comparativ cu terapiile adjuvante fără componentă excentrică și au avut rezultate mai bune decât exercițiile concentrice sau izotonice în controlul durerii.[7] Totuși, este important ca pacienții să înțeleagă că fizioterapia nu este un „tratament miraculos", ci mai degrabă o modalitate de a ghida recuperarea, de a controla simptomele și de a susține reluarea treptată a funcției.
Există și date interesante care arată că un program construit în jurul educației, stretchingului, modificării activității și managementului durerii poate avea rezultate bune, fără ca adăugarea exercițiilor de întărire să schimbe semnificativ prognosticul la un an.[8] Acest lucru întărește ideea că succesul terapeutic nu stă întotdeauna în tratamente complicate, ci adesea în consecvență, dozaj corect și înțelegerea realistă a evoluției.
La ReumaDiagnostic, programul de fizioterapie și kinetoterapie pentru epicondilita laterală este construit individual, pe baza evaluării clinice și ecografice. Echipa de recuperare dispune de echipamente dedicate — TECAR, unde de șoc, laser terapeutic — și lucrează coordonat cu medicul curant pentru un plan cu obiective funcționale clare.
Injecțiile cu corticosteroizi — de ce nu mai sunt prima opțiune
Injecțiile cu glucocorticoizi trebuie privite astăzi cu mult mai multă prudență decât în trecut. Ele pot oferi o ameliorare rapidă a durerii pe termen scurt, uneori spectaculoasă, dar această îmbunătățire inițială vine adesea cu rezultate mai slabe pe termen lung.[1,9]
Un studiu randomizat publicat în JAMA a arătat că la 6 săptămâni injecțiile cu glucocorticoizi păreau net superioare fizioterapiei și abordării de tip „watchful waiting", însă la 52 de săptămâni rezultatele au fost substanțial mai slabe în grupul injectat.[9] În plus, date histologice sugerează că glucocorticoizii pot reduce producția de colagen și viabilitatea fibroblastelor în tendon, iar repetarea injecțiilor poate duce la subțiere și atrofie cutanată.[1] Din acest motiv, deși pot fi tentante pentru calmarea rapidă a durerii, în general nu mai sunt recomandate ca soluție standard.
Plasma bogată în trombocite (PRP) — unde ne aflăm cu dovezile
În ultimii ani, mult interes s-a concentrat asupra terapiilor biologice, în special a plasmei bogate în trombocite (PRP). Tabloul științific este încă în evoluție, iar rezultatele studiilor nu sunt uniforme — ceea ce face necesară o discuție deschisă cu pacientul.
Pe de o parte, o meta-analiză din 2026 care a comparat PRP cu placebo nu a găsit îmbunătățiri semnificative la niciun interval de evaluare analizat.[10] Pe de altă parte, meta-analize comparative cu corticosteroizii au sugerat că PRP poate avea rezultate mai bune pe termen lung, chiar dacă ameliorarea este mai lentă la început.[11]
Un element important este calitatea preparatului. O analiză din 2025 a arătat că variabilitatea rezultatelor poate depinde de concentrația trombocitelor, dozele mai mari fiind asociate cu efecte mai favorabile.[12] Acest lucru sugerează că nu toate preparatele PRP sunt echivalente și că standardizarea procedurii contează.
Ce înseamnă asta pentru pacient? PRP nu este un tratament universal valabil pentru orice epicondilită laterală. Este, în schimb, o opțiune care merită discutată cu medicul curant, în special în formele persistente care nu au răspuns la un program conservator bine condus. Decizia se ia individualizat, luând în considerare durata simptomelor, severitatea, tratamentele anterioare și așteptările realiste ale pacientului.
Alte opțiuni terapeutice
Toxina botulinică, sângele autolog, diferite proceduri de electroterapie și terapia cu unde de șoc extracorporale au fost și ele investigate. Pentru unele dintre ele există semnale de eficacitate, mai ales în anumite subgrupuri sau pentru anumite obiective, cum ar fi forța de prindere, însă datele nu sunt suficient de uniforme încât să permită recomandări ferme pentru toți pacienții.[1,13,14] În schimb, ceea ce revine constant în studiile de calitate este valoarea unei abordări conservatoare bine explicate, cu activitate permisă, exerciții dozate și răbdare.
Când se ajunge la operație
Operația rămâne rar necesară. Ea poate fi luată în calcul în cazurile cu durere persistentă după cel puțin un an de simptome, dar chiar și aici indicația trebuie pusă atent, după reevaluarea diagnosticului și după excluderea altor cauze de durere laterală de cot.[1] Într-un context în care majoritatea pacienților se ameliorează spontan, decizia chirurgicală trebuie să fie excepția, nu regula.
Sinteză — opțiuni de tratament
| Opțiune | Ce arată dovezile | Observații practice |
|---|---|---|
| Observație + educație | ~90% ameliorare la 1 an fără tratament[2] | Prima linie; brațul poate fi folosit în siguranță |
| Fizioterapie + exerciții excentrice | Îmbunătățire a durerii și funcției[3,7] | Cea mai rezonabilă intervenție activă |
| Corticosteroizi (infiltrații) | Ameliorare pe termen scurt; rezultate mai slabe la 1 an[1,9] | Nu mai sunt recomandate de rutină |
| PRP | Utile în formele persistente care nu au rǎspuns la alte tratamente[10,11,12] | Discuție individualizată cu medicul curant |
| Chirurgie | Rezervată formelor refractare > 12 luni[1] | Excepția, nu regula |
Concluzie
Epicondilita laterală doare, uneori persistent și frustrant, însă de cele mai multe ori are o evoluție benignă. Brațul poate fi folosit în siguranță, iar recuperarea apare frecvent în timp, chiar și fără tratamente invazive. Fizioterapia este utilă, mai ales prin exerciții excentrice și ghidaj funcțional. Injecțiile cu cortizon oferă adesea doar un avantaj de moment, cu riscul unei evoluții mai proaste ulterior. PRP rămâne o opțiune de discutat în cazurile persistente, atunci când tratamentul conservator nu a fost suficient. În practică, cea mai bună strategie este de multe ori una echilibrată: diagnostic corect, educație clară, menținerea activității în limite tolerabile, exerciții bine alese și răbdarea necesară pentru o afecțiune care, în majoritatea situațiilor, se vindecă.[1,2,3]
Întrebări frecvente
Ce este epicondilita laterală?
Epicondilita laterală, cunoscută și ca „cotul tenismanului", este o afecțiune degenerativă a tendonului extensorilor de la nivelul cotului. Deși numele sugerează o legătură cu sportul, apare cel mai frecvent la persoane care efectuează activități manuale repetitive sau muncă de birou.
Cât durează epicondilita laterală?
În majoritatea cazurilor, simptomele se rezolvă în 6 până la 12 luni, uneori în până la 2 ani. Aproximativ 90% dintre pacienți au ameliorare la un an, chiar și fără tratament activ. Evoluția este de regulă favorabilă, dar necesită răbdare.
Pot să-mi folosesc brațul dacă am epicondilită?
Da. Nu există dovezi că utilizarea brațului în ciuda durerii produce leziuni suplimentare. Important este să dozați activitatea inteligent — adaptați temporar efortul la nivelul durerii, fără a imobiliza complet brațul.
Este utilă infiltrația cu cortizon?
Infiltrația cu cortizon poate oferi ameliorare rapidă pe termen scurt, dar studiile arată că la un an rezultatele sunt mai slabe decât la pacienții care nu au primit infiltrații. Din acest motiv, infiltrațiile cu corticosteroizi nu mai sunt recomandate ca tratament de rutină.
PRP funcționează pentru epicondilita laterală?
Dovezile sunt încă mixte. PRP nu este un tratament universal validat, dar poate fi o opțiune rezonabilă în formele persistente care nu au răspuns la tratamentul conservator. Calitatea preparatului și selecția pacientului contează. Decizia se ia împreună cu medicul curant, pe baza evaluării individuale.
Ce exerciții ajută în epicondilita laterală?
Exercițiile excentrice au cele mai solide dovezi. Acestea presupun încărcarea controlată a tendonului în timpul alungirii musculare. Programul trebuie individualizat și progresat treptat, ideal sub ghidajul unui kinetoterapeut sau al echipei de recuperare.
Când trebuie să merg la medic pentru durerea de cot?
Evaluarea de specialitate este recomandată când durerea persistă mai mult de câteva săptămâni, când limitează semnificativ activitățile zilnice sau profesionale, când nu răspunde la măsurile simple (repaus relativ, adaptarea activității) sau când există semne atipice care necesită diagnostic diferențial.
Evaluare și tratament pentru epicondilita laterală
La ReumaDiagnostic, durerea de cot este evaluată printr-o abordare integrată: diagnostic clinic, ecografie musculoscheletală și program de recuperare individualizat — fizioterapie, kinetoterapie și, acolo unde este indicat, terapii complementare — sub coordonare medicală, în aceeași locație.
📞 0336.991
Programare onlineReferințe
- Wolf JM. Lateral Epicondylitis. New England Journal of Medicine. 2023;388(25):2371–2377. doi:10.1056/NEJMcp2216734.
- Ikonen J, Lähdeoja T, Ardern CL, et al. Persistent Tennis Elbow Symptoms Have Little Prognostic Value: A Systematic Review and Meta-Analysis. Clinical Orthopaedics and Related Research. 2022;480(4):647–660. doi:10.1097/CORR.0000000000002058.
- Kim YJ, Wood SM, Yoon AP, et al. Efficacy of Nonoperative Treatments for Lateral Epicondylitis: A Systematic Review and Meta-Analysis. Plastic and Reconstructive Surgery. 2021;147(1):112–125. doi:10.1097/PRS.0000000000007440.
- Chen Q, Shen P, Zhang B, Chen Y, Zheng C. A Meta-Analysis of the Risk Factors for Lateral Epicondylitis. Journal of Hand Therapy. 2024;37(1):44–52. doi:10.1016/j.jht.2023.05.013.
- Shiri R, Viikari-Juntura E, Varonen H, Heliövaara M. Prevalence and Determinants of Lateral and Medial Epicondylitis: A Population Study. American Journal of Epidemiology. 2006;164(11):1065–1074. doi:10.1093/aje/kwj325.
- Hall S, Compton MR. Common Occupational Upper Extremity Musculoskeletal Disorders. American Family Physician. 2025;111(5):451–458.
- Yoon SY, Kim YW, Shin IS, et al. The Beneficial Effects of Eccentric Exercise in the Management of Lateral Elbow Tendinopathy: A Systematic Review and Meta-Analysis. Journal of Clinical Medicine. 2021;10(17):3968. doi:10.3390/jcm10173968.
- McQueen KS, Powell RK, Keener T, Whalley R, Calfee RP. Role of Strengthening During Nonoperative Treatment of Lateral Epicondyle Tendinopathy. Journal of Hand Therapy. 2021;34(4):619–626. doi:10.1016/j.jht.2020.10.009.
- Coombes BK, Bisset L, Brooks P, Khan A, Vicenzino B. Effect of Corticosteroid Injection, Physiotherapy, or Both on Clinical Outcomes in Patients With Unilateral Lateral Epicondylalgia: A Randomized Controlled Trial. JAMA. 2013;309(5):461–469. doi:10.1001/jama.2013.129.
- Antunes Júnior CR, Santos RSS, Barreto ESR, et al. Platelet-Rich Plasma Does Not Improve Pain or Function in Patients With Lateral Epicondylitis as Compared With Placebo: A Meta-Analysis of Randomized Clinical Trials. American Journal of Sports Medicine. 2026;54(5):1247–1257. doi:10.1177/03635465251383039.
- Xu Y, Li T, Wang L, et al. Platelet-Rich Plasma Has Better Results for Long-Term Functional Improvement and Pain Relief for Lateral Epicondylitis: A Systematic Review and Meta-Analysis of Randomized Controlled Trials. American Journal of Sports Medicine. 2024;52(10):2646–2656. doi:10.1177/03635465231213087.
- Oeding JF, Varady NH, Messer CJ, et al. Platelet Concentration Explains Variability in Outcomes of Platelet-Rich Plasma for Lateral Epicondylitis: A High Dose Is Critical for a Positive Response. American Journal of Sports Medicine. 2025. doi:10.1177/03635465241303716.
- Wallis JA, Bourne AM, Jessup RL, et al. Manual Therapy and Exercise for Lateral Elbow Pain. Cochrane Database of Systematic Reviews. 2024;5:CD013042. doi:10.1002/14651858.CD013042.pub2.
- Liu WC, Chen CT, Lu CC, et al. Extracorporeal Shock Wave Therapy Shows Superiority Over Injections for Pain Relief and Grip Strength Recovery in Lateral Epicondylitis: A Systematic Review and Network Meta-Analysis. Arthroscopy. 2022;38(6):2018–2034.e12. doi:10.1016/j.arthro.2022.01.025.
Distribuie:
Str. Movilei nr. 2, Bl. D, parter (fostul BankPost), – intrarea în diagonală cu Biserica Sf. Haralambie, Galați, jud Galați
Str. Galații Noi nr. 5,
Bloc L2, scara 2, parter,
Galați, jud Galați
Program:
Luni – Vineri : 07.00 – 21.00
