ROLUL ECOGRAFIEI ÎN DIAGNOSTICAREA SINDROMULUI DE TUNEL CARPIAN

Dr. Mihaela Sârbu
Dr. Georgiana Chipirliu-Iancu

✋ Sindromul de tunel carpian

Sindromul de tunel carpian reprezintă compresia simptomatică a nervului median la nivelul trecerii acestuia prin canalul carpian în regiunea încheieturii mâinii, fiind cea mai frecventă neuropatie de compresie (circa 90% din totalul neuropatiilor de compresie periferică), ce se însoțește de o afectare semnificativă a calității vieții pacientului.

👥 Frecvență și factori de risc

Această patologie este întâlnită la circa 5% din totalul populațional și este mai frecventă la pacienții care au suferit traumatisme (diverse fracturi cu deformări osoase sau entorse), la cei ce realizează anumite mișcări repetitive ale mâinii (anumite meserii precum artizanii, muncitorii în producție sau în curățenie), în cazul unor modificări hormonale (menopauza, insuficiența renală sau sarcina) sau a unor patologii precum diabetul, hipotiroidismul sau inflamația din cadrul artritei reumatoide. De asemenea, o altă serie de factori care cresc presiunea în interiorul canalului carpian sau care scad dimensiunile acestuia pot fi incriminați, și anume, tenosinovita de flexori, tofii gutoși, mușchii accesori, diverse tipuri de tumori, lipoame sau chisturile ganglionare. Pacienții de sex feminin si cei cu vârstă adultă sunt cel mai frecvent implicați.

⚠️ Simptomatologie și diagnostic

Simptomele sunt deobicei specifice, iar printre acestea se numără durerea, amorțeala, furnicăturile și slăbiciunea (tardiv) la nivelul mâinii și degetelor, în special la police, index, medius și jumătatea radială a degetului inelar. Simptomele apar adesea noaptea, iar când boala avansează, se evidențiază atrofia musculară la nivelul eminenței tenare, iar pacientul dobândește dificultate în realizarea anumitor mișcări fine ale mâinii. Diagnosticul se bazează în principal pe anamneză, examen clinic și investigații paraclinice (electromiografia sau studiul de conducere nervoasă, ecografia, RMN). Testarea electrodiagnostică are o durată mai lungă a examinării, cu un caracter invaziv, iar distincția între multiplele etiologii ale sindromului de canal carpian nu poate fi realizată.

🖥️ Rolul ultrasonografiei

Ultrasonografia are un rol important în evaluarea și diagnosticarea sindromului de tunel carpian, fiind o metodă imagistică neiradiantă, neinvazivă si accesibilă, cu o rezoluție înaltă, având și avantajul examinării în timp real.

🦴 Anatomia canalului carpian

Canalul carpian reprezintă, de fapt, o structură anatomică sub forma unui canal osteofibros, care este localizat la nivelul regiunii palmare a încheieturii mâinii. Podeaua canalului (regiunea inferioara) este realizată din oasele carpiene, iar acoperișul (regiunea superioară) este format din retinaculul flexor. La nivelul regiunii proximale a tunelului se regăsesc osul scafoid (porțiunea radială) și pisiform (porțiunea ulnară), pe când la nivelul regiunii distale sunt prezente osul trapezoid (radial) și hamat (ulnar).

🔍 Tehnica examinării ecografice

Pentru o caracterizare ecografică corectă, examinarea este efectuează cu ajutorul unui transductor liniar (frecvența de 5-17 MHz), realizându-se secțiuni transversale, dar și longitudinale ale nervului, pentru o acuratețe diagnostică superioară. Traiectul nervului median prin canalul carpian poate fi evidențiat cu succes, fiind alcătuit din fascicule nervoase (cu un aspect hipoecogen) și țesut conjunctiv înconjurător (aspect hiperecogen) și colagen. Distingerea dintre structura nervului median și tendoanele musculare este importantă, acestea din urmă având un aspect mai ecogen și compact, iar anizotropia tendoanelor ajută la diferențierea acestora. În sindromul de canal carpian, nervul este îngroșat, mai hipoecogen decât în mod normal, cu un aspect edemațiat.

🧬 Variante anatomice și măsurători

Anumite variante anatomice, relativ frecvent întâlnite în practica curentă, care predispun la această patologie sunt nervul median bifid și mușchiul flexor accesor superficial-frecvent la nivelul indexului (nu trebuie confundat cu lichid peritendinos-atunci când se realizează flexia mâinii, mușchiul accesor dispare, iar lichidul rămâne pe loc). Măsurarea ariei transversale a nervului median (cel mai sensibil criteriu, dar care are o variabilitate mare în funcție de sex, vârstă) se poate efectua la nivelul mai multor niveluri, și anume: proximal de intrarea în canal, la intrarea acestuia în canal, la ieșire și distal de ieșirea nervului din tunel.

📐 Criterii ecografice de diagnostic

Diverse criterii ecografice sunt evaluate în studii medicale, dintre care cele mai utilizate pentru diagnosticare sunt: creșterea ariei secționale nervoase proximal de tunelul carpian de circa 11 mm2, la nivelul plicii distale a încheieturii mâinii (marginea proximală a retinaculului flexor și a oaselor scafoid și pisiform) de circa 11 mm2, proximal sau distal de ieșirea nervului din canal de circa 14 mm2, încurbarea palmară a retinaculului flexorilor cu mai mult de 2 mm (presiune crescută în interiorul canalului), aplatizarea distală a nervului, modificări ale ecogenității sau hiperemie intraneurală la examinarea Doppler. Un alt criteriu studiat îl reprezintă diferența de circa 2 mm a ariei secționale nervoase între localizarea de la nivelul tunelului carpian și din regiunea mușchiului pătrat pronator. De asemenea, ecografia permite identificarea și analizarea detaliată a diverselor modificări de la nivelul canalului carpian, precum: fracturi ale regiunii distale ale radiusului, dislocarea osului lunat, evidențierea tenosinovitei datorate artritei reumatoide, diverselor tipuri de tumori (lipoame, schwanoame) sau chisturilor ganglionare.

✅ Concluzii și rol în tratament

În concluzie, examinarea ultrasonografică este o metodă imagistică cu o valoare diagnostică ridicată și are un rol esențial în monitorizarea sindromului de tunel carpian, evaluând cu acuratețe caracteristicile structurale ale nervului median și ale tunelului carpian, precum și caracterizarea eventualelor anomalii, contribuind la planificarea tratamentului ulterior (medicamente antiinflamatoare, repaus, evitarea suprasolicitării sau a mișcărilor repetitive, fizioterapie, infiltrații locale cu corticosteroizi sau tratamentul chirurgical-deschis sau endoscopic).