ROLUL ECOGRAFIEI ÎN EVALUAREA PATOLOGIEI ARTICULAȚIEI UMĂRULUI

Dr. Dorin Panait
Dr. Georgiana Chipirliu-Iancu

🦴 Articulația umărului (gleno-humerală)

Articulația umărului (gleno-humerală) este una dintre cele mai complexe articulații ale corpului uman, fiind des implicată în procese patologice cu impact funcțional asupra membrului superior, care pot afecta calitatea vieții pacientului.

🔄 Anatomia și mobilitatea articulației gleno-humerale

Articulația gleno-humerală deține o mobilitate amplă comparativ cu alte articulații, cu o mare amplitudine în mișcare, fiind formată din fosa glenoidă (componentă anatomică a scapulei/omoplatului) care se articulează cu capul humerusului, fiind stabilizată de labrumul glenoidian. Un rol important în mobilizarea și stabilizarea articulației îl reprezintă structurile periarticulare, și anume: bursa subacromio-subdeltoidiană (cu un rol deosebit în favorizarea alunecării structurilor moi) și bursa subscapulară, tendoanele (coafa rotatorilor compusă din tendoanele mușchilor supraspinos, infraspinos și rotund mic, ce se inseră pe trohiter (tuberculul mare humeral) și tendonul subscapular ce se inseră pe trohin (tuberculul mic humeral), tendonul capului lung al bicepsului brahial localizat în șanțul bicipital), mușchii (deltoid, supraspinos-rol în mișcarea de abducție, infraspinos-rol în rotație externă, subscapular-rol în rotație internă), articulația acromio-claviculară, capsula articulară și ligamentele (gleno-humerale, coraco-humeral și coraco-claviculare).

⚠️ Umărul dureros – definiție și etiologie

Umărul dureros reprezintă un sindrom clinic caracterizat prin prezența durerii (cel mai frecvent simptom) la nivelul articulației umărului sau a structurilor periarticulare, însoțită variabil de limitarea mobilității active și pasive. Originea durerii poate avea o etiologie multifactorială: inflamatorie, degenerativă, traumatică sau mecanică.

🖥️ Evaluarea imagistică a umărului

Evaluarea imagistică a articulației umărului ajută la identificarea cauzei dureroase, având la dispoziție numeroase tehnici radiologice, precum: radiografia, CT-ul (permite evaluarea structurii osoase), RMN-ul, artrografia-RM (identificarea leziunilor musculo-scheletale), și nu în ultimul rând, ecografia musculo-scheletală. Ultrasonografia este larg utilizată în practica medicală în evaluarea detaliată a elementelor anatomice, având avantajul examinării în dinamică, fiind o metodă neinvazivă și cu o acuratețe diagnostică excelentă. Cu ajutorul acesteia se poate analiza cu succes structura anatomică a umărului și se pot identifica posibilele anomalii sau leziuni apărute. Pentru o interpretare corectă a imaginilor ecografice sunt necesare o bună cunoaștere a tehnicii de examinare, o analiză sistematică a părților componente articulare, o bună cunoaștere a anatomiei normale și a modificărilor patologice ce pot să survină. Deobicei se folosesc transductoare liniare cu frecvență înaltă (12-15 MHz), realizându-se secțiuni ecografice longitudinale sau transversale.

📋 Patologii frecvente ale articulației umărului

Cele mai frecvente anomalii ale articulației umărului sunt: tendinopatiile, rupturile parțiale sau totale ale tendoanelor manșetei rotatorilor, subluxația sau rupturile tendonului capului lung al bicepsului, bursita subacromio-subdeltoidiană, sindroamele de impingement (subacromial, subcoracoid), capsulita adezivă, revărsat intraarticular cu hipertrofie sinovială asociată, chisturi sinoviale ale articulației acromio-claviculare, chisturi paralabrale, sinovita articulației acromio-claviculare, modificările degenerative, calcificările intratendinoase sau diverse fracturi (cortex osos cu un aspect neregulat).

🧵 Rupturile manșetei rotatorilor

Rupturile manșetei rotatorilor sunt printre cele mai frecvente leziuni ale umărului, fiind mai des întâlnite la vârsta adultă. Rupturile pot fi parțiale sau complete, în funcție de gradul lezional. Epanșamentul articular sau bursita sunt deobicei întâlnite în faza acută, pe când, în cea cronică pot lipsi. Leziunea parțială a tendonului (cel mai frecvent supraspinos) se evidențiază ca un defect hipoecogen/anecogen (vizualizată în toate planurile), în timp ce o ruptură completă afectează întreaga grosime a tendonului. Rupturile parțiale se pot clasifica în funcție de suprafața tendinoasă afectată în: rupturi ale părții articulare, bursale sau cu caracter intrasubstanțial. În cazul unei rupturi transfixiante, capătul tendinos se retrage în zona medială (este important de raportat lungimea retracției și grosimea defectului tendinos), iar în stadiul tardiv/cronic acesta este nevizualizabil evidențiindu-se semnul „capului gol” (capul humerusului nu este acoperit de tendonul supraspinos).

🔬 Tendinopatia umărului

Tendinopatia este un termen generic ce înglobează tendinita, care reprezintă inflamația unui tendon în faza acută, precum și tendinoza, care reprezintă o fază degenerativă, cronică. În stadiul precoce, ecografia evidențiază îngroșarea tendonului, cu modificarea conturului tendinos, cu ecostructură modificată a acestuia, cu un aspect heterogen (pierderea pattern-ului fibrilar). Datorită evoluției în timp, aspectul fibrilar normal al tendonului este înlocuit de arii hipoecogene, iar tendonul poate fi afectat focal sau în totalitate. Modul Doppler color poate evidenția hipervascularizație în faza acută.

🪨 Tendinita calcifiantă

Tendinita calcifiantă este cauzată de procesul inflamator ce se dezvoltă în jurul depozitelor de hidroxiapatită (calciu) localizate deobicei peri sau intratendinos. Fazele de calcificare sunt: faza precalcifiantă, faza de calcificare (formarea depozitelor) și faza de resorbție (eliminarea calciului). Ultrasonografia identifică aceste depozite si le poate caracteriza în funcție de densitatea acestora (aspect mai puțin dens, heterogen, neomogen sau aspect dens, hiperecogen, cu umbră acustică posterioară).

🧠 Tendonul capului lung al bicepsului

Subluxația tendonului capului lung al bicepsului din șanțul bicipital este deobicei însoțită de leziuni ale ligamentelor gleno-humeral superior si coraco-humeral, sau cu leziuni parțiale ale tendonului subscapular. Ecografia vizualizează poziția tendonului față de șanț, medial sau lateral (la nivelul trohinului sau trohiterului), cu lipsa vizualizării tendonului la nivelul șanțului intertubercular, cu un aspect hipoecogen al acestuia din urmă.

✅ Concluzii și utilitate clinică

În concluzie, examinarea ultrasonografică este deosebit de utilă pentru diagnosticarea precoce, monitorizarea patologiilor articulației umărului, dar și pentru realizarea procedurilor ghidate ecografic (diverse aspirații, biopsii, triturația sau dizolvarea calcificărilor intratendinoase, injecții intraarticulare sau în burse cu corticosteroizi, acid hialuronic sau PRP).