1.De ce aţi ales această specialitate ?

În timpul facultăţii medicul care susţinea cursul şi lucrările practice de „recuperare”, a reprezentat o sursă de inspiraţie, un exemplu pentru mine şi m-a determinat să mă informez mai mult în legătură cu această specialitate iar într-un final să o şi practic. Am descoperit că este o specialitate foarte vastă, într-o continuă dezvoltare, care abordează patologii din toate domeniile, atât pentru profilaxie- prevenţie, cât şi pentru tratament. Planul de tratament este individualizat pentru redobândirea funcţiei, mobilităţii, a independenţei şi în final creşterea calităţii vieţii. Pot spune din propria experienţă că satisfacţia unui medic atinge cote maxime când de exemplu, la prima consultaţie pacientul merge cu sprijin în dispozitiv asistat, cel mai frecvent baston, iar la control, după 2 săptămâni, mersul este autonom. Există de asemenea şi situaţii în care progresul este mai lent, dar conexiunea bună între medic şi pacient poate accelera evoluţia. Sunt multe provocări, dar şi multe satisfacţii.

În plus mereu am fost atrasă de medicina alternativă, holistică, de terapia cu agenţi fizici pentru că au efecte rapide, durabile cu minime sau chiar fără reacţii adverse, de aici şi decizia de a-mi desfăşura activitate într-o clinică privată, unde am acces la aparatură de înaltă performanţă si pot pune în practică tot ceea ce am învăţat.
Cu alte cuvinte, mă consider un medic împlinit, specialitatea “ medicină fizică şi reabilitare” cred că mi se potriveşte perfect, nu mă văd practicând altceva.

Mai multe aici: Rolul multidisciplinarităţii şi imagisticii medicale în recuperarea medicală. Interviu cu Dr. Fătu Ana Maria, medic specialist recuperare medicală, clinica ReumaDiagnostic.

Distribuie:

Str. Movilei nr. 2, Bl. D, parter (fostul BankPost), – intrarea în diagonală cu Biserica Sf. Haralambie, Galați, jud Galați

Str. Galații Noi nr. 5,
Bloc L2, scara 2, parter,
Galați, jud Galați

Program:
Luni – Vineri : 07.00 – 21.00