Reabilitarea respiratorie reprezintă o unealtă foarte valoroasă pentru pacienții care au probleme cu plămânii sau sunt expuși riscului de complicații respiratorii, făcând efectiv diferență între viață și moarte pe termen lung în foarte multe cazuri și având numeroase alte beneficii, pe care le vom detalia pe parcursul acestui articol.
Cu toate acestea în multitudinea de priorități medicale și tratamente complexe, reabilitarea respiratorie ajunge să fie lăsată la urmă, trecută cu vederea sau chiar uitată complet.
Scopul acestui articol este să prezinte, într-un limbaj accesibil, principalele tehnici de reabilitare respiratorie și să evidențieze importanța lor în diferite faze și situații clinice. Vom sublinia și tendințele actuale de cercetare, pentru a înțelege mai bine cum ajută reabilitarea respiratorie pacienții.
Simptomele unei oxigenări deficitare a organismului (hipoxie) pot varia în funcție de severitate și pot include:
- Senzație de sufocare (dispnee): Respirația devine dificilă sau accelerată.
- Amețeli și vertij: Din cauza cantității reduse de oxigen ajuns la creier.
- Oboseală accentuată și slăbiciune: Organismul nu primește suficient oxigen pentru a susține nivelul normal de energie.
- Confuzie, dificultăți de concentrare sau modificări de comportament: Creierul nu este oxigenat în mod adecvat.
- Tahicardie (bătăi rapide ale inimii): Inima încearcă să compenseze cantitatea insuficientă de oxigen prin pompare mai rapidă.
- Paloare sau cianoză (colorație albăstruie a pielii, buzelor, unghiilor): Semn clar al lipsei de oxigen în sânge.
- Transpirații reci: Frecvent asociate cu starea de neliniște sau de efort suplimentar din partea organismului.
- Durere în piept: Uneori apare din cauza efortului suplimentar al mușchilor respiratori sau al inimii.
- Dureri de cap: Un aport insuficient de oxigen la nivelul creierului poate provoca cefalee.
- Anxietate și neliniște: Hipoxia poate genera sau agrava simptomele de anxietate.
În consecința acestor câteva simptome(la care se pot asocia multe altele din nefericire) cu efect dezastruos mai ales asupra psihicului pacientului, trebuie să punem în balanță momentul în care calitatea vieții devine exponențial mai valoroasă decât simpla prelungire a existenței cu insuficienta acceptare a părților negative, ce ar putea fi în marea lor majoritate, atât prevenite cât și tratate/vindecate în funcție de patologie.
1. De ce este importantă reabilitarea respiratorie?
- Reducerea simptomelor: Metodele de reabilitare respiratorie pot reduce senzația de „lipsă de aer” (numită dispnee) și pot ajuta la eliminarea mai ușoară a secrețiilor (mucusului) din plămâni.
- Prevenirea complicațiilor: Prin antrenamente fizice adaptate și exerciții de respirație, se pot evita agravarile (exacerbările) bolilor cronice și complicațiile după operații.
- Îmbunătățirea calității vieții: Persoanele care urmează programe de reabilitare respiratorie pot rămâne mai active, dormi mai bine, gandi mai bine(creierul fiind optim oxigenat),
- Prelungirea vietii: O respiratie optima, inseamna un echilibru al substantelor din organism si mai exact un echilibru al PH-ului(aciditatii) organismului, pe termen lung s-a demonstrat ca oamenii ce au un PH usor mai alcalin au o durata de viata mai lunga decat cei cu un PH mai acid
- Reducerea costurilor medicale: O reabilitare de succes scade numărul și durata spitalizărilor, ceea ce aduce beneficii atât pacienților, cât și sistemului de sănătate.
- Va poate reda independența: Pacienții pot realiza mai ușor activități zilnice (urcat scări, mers pe jos, îmbrăcat, etc.) fără ajutor suplimentar.
2. Tehnicile de clearance al căilor aeriene (Airway Clearance)
Termenul „clearance al căilor aeriene” înseamnă metode de curățare a plămânilor de secreții și mucus. Acest aspect este foarte important în bolile cu producție mare de mucus (de exemplu, fibroza chistică sau bronșiectaziile – dilatații permanente ale bronhiilor) sau în cazul pacienților cu riscuri de acumulare de secreții, cum ar fi în BPOC sau la cei cu ventilație mecanică îndelungată.
2.1. Tehnici manuale (fără dispozitive)
- Ciclul activ al respirației (Active Cycle of Breathing Techniques – ACBT)
- Implică o serie de respirații adânci, urmate de respirație de control (o respirație calmă și lentă), pentru a mișca secrețiile către căile aeriene mari (căile respiratorii principale).
- Se încheie cu FET (Forced Expiratory Technique), care include una-două expirații puternice (numite „huff” – expirații forțate cu gura deschisă) pentru a împinge mucusul în sus, spre exterior.
- Drenaj autogen (Autogenic Drainage)
- Se face în trei faze de respirație:
- Faza de „unsticking” (dezlipire): respirații la volum mic (cantitate mică de aer în plămâni), pentru a desprinde mucusul din porțiunile profunde.
- Faza de „collecting” (colectare): respirații la volum mediu, pentru a muta secrețiile spre zone mai apropiate de ieșirea din plămân.
- Faza de „evacuare”: respirații mai mari, pentru a expulza efectiv mucusul.
- Necesită exercițiu și instruire, dar poate fi foarte eficientă.
- Se face în trei faze de respirație:
- Tehnica ELTGOL (Expirație lentă totală cu glotă deschisă)
- Pacientul este așezat pe o parte și expiră lent, cu gura deschisă, de la volumul curent (volumul obișnuit de aer din plămâni) până la volumul rezidual (cantitatea minimă de aer rămasă în plămâni după o expirație maximă).
- Această metodă ajută la mutarea mucusului din zonele inferioare ale plămânilor spre căile aeriene mai mari.
2.2. Tehnici cu dispozitive
- Dispozitive de presiune expiratorie pozitivă (PEP – Positive Expiratory Pressure)
- Creează o ușoară rezistență la expirație, crescând presiunea în căile aeriene și ajutând la menținerea bronhiilor mici deschise.
- Este indicată la pacienții cu boli precum bronșiectazii, BPOC, fibroză chistică.
- Dispozitive de presiune expiratorie oscilatorie (Oscillatory PEP)
- Similar cu PEP, dar adaugă vibrații ce ajută la „scuturarea” și dezlipirea secrețiilor.
- Aspirație mecanică / Insuflație-Exsuflație mecanică (Mechanical insufflation-exsufflation)
- Utilă mai ales pentru pacienții cu boli neuromusculare (de exemplu, SLA – scleroză laterală amiotrofică) care nu pot tuși normal.
- Dispozitivul furnizează un flux de aer pozitiv (insuflare), urmat imediat de un flux de aer negativ (exsuflare), imitând un episod de tuse pentru a scoate mucusul.
3. Tehnici pentru antrenarea musculaturii respiratorii și expansiunea pulmonară
La pacienții cu boli ca BPOC sau cei care au stat mult timp imobilizați, mușchii respiratori (diafragma și mușchii intercostali, cei care ajută la respirație) pot deveni slăbiți. În afecțiunile neuromusculare, apare scăderea semnificativă a forței mușchilor respiratori, ceea ce îngreunează respirația și oxigenarea organismului.
3.1. Evaluarea și antrenamentul mușchilor respiratori
- Evaluare
- Se măsoară presiunea inspiratorie maximă (PImax) și presiunea expiratorie maximă (PEmax) cu ajutorul unor aparate portabile, pentru a vedea cât de puternici sau slabi sunt mușchii respiratori.
- Dacă PImax este sub 70% din valoarea normală (prevăzută în tabele speciale), se consideră că mușchii inspirației sunt slăbiți și trebuie antrenați.
- Antrenament muscular inspirator (Inspiratory Muscle Training – IMT)
- Folosește dispozitive cu rezistență reglabilă (de exemplu, dispozitive „threshold” – cu un mic arc în interior sau valve speciale) pentru a întări mușchii care trag aerul în plămâni.
- Ajută în:
- Scoaterea mai rapidă de pe aparatul de ventilație (deci „dezobișnuirea” de ventilația mecanică) la pacienții grav bolnavi;
- Creșterea capacității de exercițiu și reducerea senzației de sufocare la pacienți cu BPOC;
- Îmbunătățirea calității vieții în afecțiunile respiratorii cronice.
De obicei, se începe cu o rezistență de aproximativ 30% din PImax, apoi se crește treptat în funcție de cât tolerează pacientul.
3.2. Tehnici de respirație și expansiune pulmonară (mărirea capacității plămânilor)
- Respirația profundă și lentă
- Ajută la reducerea hiperinflamării (hiperinflation – exces de aer care rămâne blocat) din BPOC, scăzând senzația de sufocare.
- Respirația cu buzele țuguiate (pursed-lips breathing – PLB)
- Pacientul expiră prin buze ușor apropiate, creând o mică presiune pozitivă ce previne închiderea bronhiilor și ajută la evacuarea aerului blocat.
- Este utilă pentru a se „odihni” mușchii respiratori după efort și pentru a regla ritmul respirației.
- Inspirația profundă cu spirometru de incentive (Incentive Spirometry)
- Un aparat (spirometru) care arată vizual cum respiră pacientul (îi arată un „indicator” sau un flux de aer), motivându-l să tragă aer cât mai profund în plămâni.
- Adesea folosit după operații, pentru a preveni zonele de plămân colabate (atelectazii).
- Studiile au rezultate mixte despre eficiența sa, dar este totuși o practică folosită frecvent.
- PEEP (Positive End-Expiratory Pressure – presiune pozitivă la sfârșitul expirației) sau CPAP (Continuous Positive Airway Pressure – presiune continuă pozitivă)
- Dispozitive care mențin alveolele (mici „săculeți” din plămâni) deschise, împiedicând colapsul acestora și ajutând la un schimb de gaze mai bun (oxigen intră mai ușor, dioxid de carbon iese).
4. Poziționarea corporală pentru ameliorarea respirației
- Poziția aplecată înainte cu sprijin pe brațe (Forward leaning)
- În BPOC sever, mulți pacienți adoptă spontan această poziție, sprijinindu-se de o masă sau de un scaun.
- Ajută la relaxarea mușchilor accesori (acei mușchi de la gât, torace) și la reducerea dificultății de respirație.
- Utilizarea unui „rollator” (un cadru de mers cu roți) la deplasare
- Sprijinul oferit de acest dispozitiv ajută pacienții să respire mai ușor, să meargă pe distanțe mai mari și să-și mențină echilibrul.
5. Exercițiile fizice și creșterea activității fizice zilnice
Exercițiile fizice sunt un element principal în majoritatea programelor de reabilitare respiratorie. Persoanele cu boli pulmonare cronice se confruntă de obicei cu dificultăți la efort, din cauza:
- Dispneei produse de plămânii care nu ventilează corespunzător (din cauza obstrucției căilor aeriene, a aerului blocat etc.);
- Slăbiciunii musculare (datorată inactivității, inflamației prelungite, alimentației deficitare).
5.1. Tipuri de exerciții
- Antrenament la intensitate ridicată (cel puțin 60% din capacitatea maximă măsurată prin teste de efort) – poate însemna mers rapid, bicicletă staționară, urcat scări etc.
- Antrenament cu greutăți (antrenament de forță) – 1-3 seturi a câte 8-12 repetări, de 2-3 ori pe săptămână, pentru mușchii brațelor și picioarelor.
- Interval Training (antrenament pe intervale) – alternarea perioadelor scurte de efort intens cu perioade de odihnă activă sau pasivă; recomandat pacienților care nu pot susține un efort continuu la intensitate mare.
5.2. Creșterea activității fizice zilnice (PADL – Physical Activity in Daily Life)
- De regulă, recomandarea generală este de 150 de minute pe săptămână de activitate de intensitate moderată (sau cam 7000-10000 de pași zilnic).
- Mulți pacienți cu BPOC sever sau alte boli pulmonare nu pot atinge intensități de 3 MET (Metabolic Equivalent Task – nivel de consum de oxigen). Prin urmare, se pune accent pe reducerea sedentarismului și creșterea duratei de activitate ușoară (activități care consumă puțin efort).
- Coachingul de activitate fizică (prin pedometre, aplicații de telefon sau consiliere) îi poate ajuta pe pacienți să-și monitorizeze activitatea și să se motiveze mai ușor.
6. Reabilitarea respiratorie perioperatorie (în preajma operațiilor, la pacienți care respiră spontan)
Persoanele care au operații majore la nivel toracic (piept) sau abdominal pot face complicații la plămâni, precum atelectazii (colaps parțial al plămânului) ori infecții.
- Evaluarea preoperatorie (înainte de operație)
- Se poate testa forța mușchilor respiratori, capacitatea la efort și se explică pacientului cum să respire după operație.
- Educația pacientului
- Chiar și o sesiune scurtă (30 de minute) despre respirații profunde, despre cum să-și controleze durerea și despre mobilizarea precoce (ridicarea din pat cât mai repede) reduce la jumătate riscul de complicații pulmonare după operație abdominală.
- Programul ERAS (Enhanced Recovery After Surgery – Recuperare Avansată După Operație)
- Include ridicarea și mersul mai devreme, alimentația timpurie, controlul eficient al durerii și exerciții de respirație.
- Aceste programe reduc timpul de spitalizare și costurile medicale.
6.1. Preabilitare (Prehabilitation)
- Un antrenament simplu (exerciții fizice și/sau IMT – antrenament al mușchilor respiratori) înainte de operație poate scădea rata complicațiilor, în special la pacienții cu risc mare.
- Nu este complet stabilit care este durata ideală și exact ce tipuri de exerciții sunt cele mai bune, dar rezultatele existente sunt promițătoare.
7. Fizioterapia respiratorie și ventilația non-invazivă (NIV – Non-Invasive Ventilation)
Ventilația non-invazivă presupune furnizarea de ajutor la respirație printr-o mască (fără intubare). Poate fi presiune inspiratorie (care ușurează efortul de a trage aer în plămâni) și/sau presiune pozitivă la expir (care menține căile deschise).
7.1. NIV în timpul antrenamentului la efort
- Ideea este că NIV scade oboseala mușchilor respiratori, mai ales la BPOC sever și când pacienții au dioxid de carbon (CO₂) crescut în sânge.
- Studiile arată rezultate mixte privind îmbunătățirea capacității de efort pe termen lung. Totuși, unii pacienți pot face exerciții mai intense cu NIV, pentru că primesc ajutor la respirație.
7.2. NIV ca suport pentru eliminarea secrețiilor și extinderea plămânilor
- Presiunea pozitivă din NIV (cum ar fi BiPAP – Bilevel Positive Airway Pressure sau CPAP) ține deschise căile aeriene și poate ajuta la eliminarea mucusului.
- În fibroza chistică, pacienții spun că drenajul secrețiilor e mai ușor cu NIV, deși nu este clar dacă elimină mult mai mult mucus.
- La pacienții cu lichid în pleură (spațiul dintre plămân și peretele toracic), folosirea unei presiuni pozitive de 15 cmH₂O, împreună cu exercițiile clasice, poate reduce durata de drenaj toracic și scurtă spitalizarea.
8. Fizioterapia în secția de Terapie Intensivă (ICU – Intensive Care Unit)
Pacienții din secția de Terapie Intensivă (ATI) pot suferi slăbiciune musculară dobândită (ICU-acquired weakness), deoarece stau imobilizați, sedativi și inflamația generală dăunează mușchilor.
- Mobilizarea precoce (cât mai devreme posibil)
- Chiar și a sta pe marginea patului sau a face exerciții ușoare la pat pot avea beneficii mari.
- S-a arătat că mișcarea și exercițiile pot reduce durata de spitalizare și ajută la recuperarea fizică.
- Antrenamentul mușchilor respiratori
- Atunci când un pacient e ventilat mecanic, mușchii respiratori slăbesc rapid. Un program de IMT adecvat poate sprijini „dezobișnuirea” (weaning) de la ventilator.
- Siguranța și monitorizarea
- E nevoie de o colaborare strânsă între medici, asistenți, fizioterapeuți și alți specialiști, pentru a decide gradul și momentul mobilizării.
- Se verifică mereu pulsul, tensiunea, nivelul de oxigen din sânge și starea de conștiență, pentru a fi siguri că pacientul nu pățește nimic.
9. Direcții viitoare de cercetare și dezvoltare
Deși s-au făcut progrese în reabilitarea respiratorie, încă există multe necunoscute:
- Adaptarea programelor la nevoile fiecărui pacient:
- Cum să individualizăm tratamentele pentru subgrupuri de pacienți (BPOC, fibroză chistică, postchirurgical etc.) în funcție de nevoile lor specifice?
- Stabilirea duratei și intensității ideale ale intervențiilor:
- Câte ședințe pe săptămână, cât de intense și cât timp să dureze un program pentru a menține rezultatele pe termen lung?
- Tehnologii noi și feedback digital:
- Există deja dispozitive care măsoară parametrii respiratori în timp real, oferind feedback imediat pacientului (de exemplu, pentru IMT).
- Acestea pot crește participarea la program și pot scădea costurile, deoarece diminuă nevoia de supraveghere permanentă.
- Integrarea telemedicinei (consultații de la distanță):
- Evenimentele recente au demonstrat cât de util este să oferi servicii medicale online; de exemplu, exerciții monitorizate prin video.
- Echipe interdisciplinare:
- Reabilitarea respiratorie presupune colaborarea fizioterapeuților cu pneumologi, cardiologi, specialiști în terapie intensivă, psihologi, nutriționiști și asistenți sociali.
- Studii clinice mari:
- Majoritatea cercetărilor au puțini pacienți și rezultate greu de generalizat. Avem nevoie de studii extinse și de urmărire pe termen lung, pentru a vedea impactul real asupra supraviețuirii și calității vieții.
În cadrul județului Galați, opțiunile de reabilitare respiratorie sunt limitate iar pentru un diagnostic corect al afecțiunilor respiratorii, se utilizează o varietate de teste și investigații, inclusiv:
- Radiografia toracică și tomografia computerizată (CT): Folosite pentru evaluarea plămânilor și detectarea anomaliilor.
- Spirometria: Măsoară volumul și viteza aerului expirat, fiind esențială în diagnosticul BPOC și al astmului.
- Testele de sânge: Folosite pentru a detecta infecțiile sau alte afecțiuni care pot afecta plămânii.
- Bronhoscopia: Permite examinarea directă a căilor respiratorii și prelevarea de biopsii, dacă este necesar, pentru detectarea infecțiilor sau a cancerului.
Test somnologie: Indispensabil in înregistrarea parametrilor esențiali ai somnului – activitatea cerebrală, respirația, ritmul cardiac și alți factori – pentru a depista și înțelege tulburări precum apneea de somn, narcolepsia sau insomnia.
Încheiem prin a vă sublinia faptul că viață dumneavoastră poate fi îmbunătățită incredibil de mult, printr-un proces relativ ușor și neinvaziv. Deși opțiunile sunt limitate, exista clinici ce oferă servicii de reabilitare respiratorie, iar ansamblul procedurilor vă stau la dispoziție în mod deosebit de accesibil prin contactarea ReumaDiagnostic, unde efectiv un număr mare specialiști(de diverse specializari) lucrează împreună pentru urmărirea și obținerea unui rezultat unanim și anume vindecarea, nu doar tratarea.
