Cuvântul „diverticuloză" apare de obicei prima dată într-un buletin de colonoscopie sau într-un rezultat CT și provoacă, aproape mereu, neliniște. Sună tehnic, poate chiar grav. De cele mai multe ori, nu este. Diverticulii sunt mici evaginări saculare ale peretelui colonic — mucoasa și submucoasa ies prin stratul muscular, formând niște „pungulițe". Atunci când sunt prezenți fără simptome, vorbim despre diverticuloză asimptomatică, iar în această formă tratamentul nu este necesar.[1]
Distincția este importantă. A avea diverticuli nu este același lucru cu a avea boală diverticulară activă, și cu atât mai puțin cu a avea diverticulită. Majoritatea persoanelor cu diverticuli nu dezvoltă niciodată simptome.[1][2]
Ce veți găsi în acest articol: ce înseamnă cu adevărat diverticuloza colonică, de ce apare, cum se deosebește de boala diverticulară simptomatică și de diverticulita acută, ce factori cresc riscul de complicații, cum se tratează fiecare stadiu și când este cu adevărat nevoie de investigații suplimentare sau de intervenție chirurgicală.
Diverticul, diverticuloză, boală diverticulară: ce înseamnă fiecare termen
În cabinet, confuzia dintre cei trei termeni apare la aproape fiecare pacient care primește diagnosticul. Și de multe ori, tocmai această confuzie generează mai multă anxietate decât boala în sine.
Diverticuloza asimptomatică
Prezența diverticulilor fără niciun simptom. Descoperire întâmplătoare la colonoscopie sau imagistic.
- Nu necesită tratament
- Nu explică, în sine, simptome digestive vagi
- Majoritatea pacienților rămân aici toată viața
Boala diverticulară simptomatică
Diverticuli + simptome digestive persistente, dar fără inflamație acută sau complicații.
- Durere abdominală recurentă
- Scaune moi, urgență defecatorie
- Balonare, eliminare de mucus
Diverticulita acută
Inflamație sau infecție a unui diverticul. Tablou acut, poate evolua spre complicații.
- Durere intensă, adesea în fosa iliacă stângă
- Febră, modificarea probelor inflamatorii
- Necesită evaluare medicală promptă
De ce apar diverticulii: o întâlnire între genetică, vârstă și stil de viață
Diverticulii nu apar dintr-o singură cauză. Contribuie mai mulți factori în paralel: predispoziția genetică, modificările structurale și neuromusculare ale peretelui colonic și influențele stilului de viață.[3]
Vârsta este principalul factor de risc. Prevalența crește clar după 50 de ani și depășește 63% la cei între 70 și 79 de ani.[3] Explicația ține de modificările peretelui colonic și de pierderea progresivă a neuronilor din plexul mienteric — două procese care duc la contracții necoordonate și la creșterea presiunii intraluminale. În timp, această presiune crescută favorizează apariția diverticulilor.[3]
Genetica are și ea o contribuție consistentă, probabil mai mare decât s-a crezut inițial. Studiile estimează că 40-50% din riscul de boală diverticulară este atribuibil factorilor genetici, iar rudele de gradul întâi ale pacienților afectați au un risc semnificativ mai mare.[3][5] Concluzia practică pentru pacient: dieta și stilul de viață nu explică totul — există și o componentă ereditară reală.
Factorii de stil de viață
Obezitatea, mai ales cea centrală, fumatul, sedentarismul, creșterea în greutate și un consum ridicat de carne roșie și grăsimi animale au fost asociate cu un risc mai mare de diverticuloză și de manifestări clinice ale bolii diverticulare.[5][6][7][8]
O corecție a unei idee clasice: teoria conform căreia aportul scăzut de fibre ar fi cauza principală a diverticulozei nu mai este susținută ferm de datele recente.[3] Dieta săracă în fibre rămâne relevantă pentru tranzit și pentru controlul simptomelor, dar nu mai este privită ca explicație centrală a apariției diverticulilor.
Medicamente care pot crește riscul de complicații
Anumite medicamente cresc riscul de evoluție nefavorabilă la pacienții cu diverticuloză. Aspect deosebit de relevant la pacienții vârstnici, unde patologia digestivă coexistă adesea cu polimedicația.[5][7][8]
Clase de medicamente asociate cu risc crescut de boală diverticulară complicată:
- Antiinflamatoarele nesteroidiene, în special cele non-aspirină
- Corticosteroizii administrați cronic
- Opioidele
- Terapia hormonală de substituție
La un pacient cunoscut cu diverticuloză, aceste medicamente nu trebuie oprite din reflex. Administrarea lor cronică merită însă discutată cu medicul curant și reevaluată periodic, mai ales când există alternative terapeutice.
Când diverticuloza devine simptomatică
Diferența clinică cea mai importantă se face între diverticuloza asimptomatică și boala diverticulară simptomatică necomplicată. Diverticuloza asimptomatică este, prin definiție, mută. Nu doare, nu produce tulburări de tranzit specifice și nu explică, singură, simptome digestive vagi doar pentru că a fost descoperită la investigații.[1][9] Tratamentul medicamentos nu este indicat.[1][13] Ce contează este ca pacientul să înțeleagă ce înseamnă diagnosticul — mai mult decât să primească o prescripție.
Situația se schimbă atunci când apar simptomele. Boala diverticulară simptomatică necomplicată se manifestă prin durere abdominală recurentă, de obicei în fosa iliacă stângă, balonare, eliminare de mucus și tulburări de tranzit.
Contrar a ceea ce s-a crezut multă vreme, tabloul clinic este dominat adesea de scaune moi, urgență defecatorie și creșterea frecvenței scaunelor, nu de constipație.[10][11][12] Acest lucru face ca diagnosticul diferențial cu sindromul de colon iritabil să fie uneori dificil — cele două pot semăna clinic și coexistă frecvent la același pacient.
Complicațiile: minoritare, dar importante
Complicațiile apar la o minoritate dintre pacienți. Când apar însă, schimbă complet conduita. Asta face ca diverticuloza să nu fie o afecțiune banală — nu prin sine, ci prin potențialul ei de evoluție.[1][2]
| Complicație | Ce presupune | Conduită |
|---|---|---|
| Diverticulita acută necomplicată | Inflamație localizată fără abces, perforație sau fistulă | Frecvent tratabilă ambulatoriu, adesea fără antibiotice de rutină la pacienți selectați |
| Abcesul diverticular | Colecție purulentă peridiverticulară | Antibiotice + drenaj percutan, monitorizare imagistică |
| Perforația | Ruptura peretelui diverticular cu comunicare în cavitatea peritoneală | Urgență chirurgicală |
| Hemoragia diverticulară | Sângerare digestivă inferioară, adesea nedureroasă | Spitalizare, evaluare endoscopică, eventual hemostază |
| Fistulele și stenoza | Comunicări anormale între colon și organele vecine sau îngustări cicatriciale | Evaluare multidisciplinară, frecvent soluție chirurgicală |
Aproximativ 20-25% dintre cazurile de diverticuloză evoluează spre forme complicate.[1][2] Restul de 75-80% rămân fie asimptomatice, fie cu boală simptomatică necomplicată care poate fi controlată cu măsuri conservatoare.
Abordarea terapeutică: adaptată stadiului
Tratamentul se adaptează stadiului. Nu toți pacienții cu diverticuli au nevoie de aceeași conduită, iar în unele cazuri — paradoxal — o intervenție nepotrivită poate face mai mult rău decât bine.
Diverticuloza asimptomatică
Nu este nevoie de tratament medicamentos.[1][13] Recomandarea se rezumă la măsuri de stil de viață: alimentație echilibrată, aport adecvat de fibre, mișcare regulată, renunțarea la fumat și controlul greutății.[1][5] Măsuri care par banale, dar care au efecte dincolo de colon — pe sănătatea digestivă și metabolică, în general.
Boala diverticulară simptomatică necomplicată
Aici, obiectivul este controlul simptomelor și, posibil, influențarea inflamației de grad scăzut care le întreține. Fibrele rămân utile, în special pentru reglarea tranzitului, iar unele probiotice selectate pot aduce beneficii.[1][2][13]
Mesalazina și rifaximina au fost încercate singure sau în combinație, pentru a reduce simptomele și inflamația locală.[1][2][13] Nu există însă un protocol standardizat, astfel că tratamentul se adaptează de la caz la caz, în funcție de contextul clinic și de răspunsul pacientului.[13]
Diverticulita acută necomplicată: o schimbare de paradigmă
Abordarea diverticulitei acute necomplicate s-a schimbat semnificativ în ultimii ani. Dacă înainte antibioticele se administrau aproape automat, datele recente au impus o abordare mai selectivă.
La pacienții atent selectați — fără comorbidități semnificative, fără semne de severitate — antibioticele nu mai sunt recomandate de rutină.[1][14] Managementul conservator, fără antibioterapie sistematică, s-a dovedit sigur în studii largi.[1][14] Aproximativ 85% dintre acești pacienți pot fi tratați ambulatoriu, fără spitalizare.[3]
Diverticulita complicată
Diverticulita complicată, în schimb, impune o conduită fermă și adesea multidisciplinară. Spitalizarea, antibioticele cu spectru larg, drenajul percutan al abceselor și, uneori, chirurgia devin necesare în caz de perforație, sepsis sau lipsă de răspuns la tratamentul conservator.[1][3] Aici, discuția nu mai este despre o anomalie anatomică, ci despre o urgență medicală.
Prevenția recidivelor și decizia chirurgicală
Prevenția recidivelor rămâne un subiect neclar. Mesalazina și rifaximina au fost testate și aici, dar eficacitatea lor nu este demonstrată definitiv.[13][14][15]
Nici decizia chirurgicală electivă nu mai urmează vechea regulă a unui număr fix de episoade. Astăzi se ia individualizat, în funcție de severitatea puseurilor, riscul de complicații și impactul bolii asupra calității vieții pacientului.[1]
Cum se diagnostichează diverticuloza: rolul colonoscopiei
Diverticulii se descoperă cel mai adesea la colonoscopie sau la o tomografie abdominală făcută pentru alt motiv. Mai rar, pot fi văzuți și ecografic, atunci când sunt de dimensiuni mari. Colonoscopia rămâne investigația de referință, dar nu se face în faza acută a unei diverticulite — se amână cu 6-8 săptămâni după rezolvarea episodului, pentru a evita riscul de perforație.
La pacienții peste 50 de ani, colonoscopia are și rol de screening pentru cancerul colorectal — astfel că descoperirea incidentală a diverticulilor nu schimbă valoarea investigației. Ghidul actualizat de screening al cancerului colorectal detaliază cine, când și cum ar trebui să facă această investigație.
Aveți nevoie de o consultație gastroenterologică?
Evaluare completă la Clinica ReumaDiagnostic Galați: consultație, colonoscopie, ecografie abdominală și plan terapeutic personalizat.
Programare online 📞 0336.991Întrebări frecvente
Diverticuloza colonică este o boală gravă?
În marea majoritate a cazurilor, nu. Diverticuloza asimptomatică este o simplă constatare anatomică, fără consecințe clinice și fără nevoie de tratament. Doar aproximativ 20-25% dintre pacienți dezvoltă simptome sau complicații care impun intervenție terapeutică.
Trebuie să țin un regim alimentar special dacă am diverticuli?
Pentru diverticuloza asimptomatică, nu există un „regim pentru diverticuli". Se recomandă o alimentație echilibrată, cu aport adecvat de fibre, activitate fizică regulată și controlul greutății. Vechile restricții legate de semințe, nuci sau popcorn nu mai sunt susținute de dovezile actuale.
Care este diferența dintre diverticuloză și diverticulită?
Diverticuloza înseamnă simpla prezență a diverticulilor, de cele mai multe ori fără simptome. Diverticulita este inflamația sau infecția acută a unuia sau mai multor diverticuli și se manifestă prin durere abdominală intensă, febră și modificarea probelor de inflamație. Diverticulita necesită evaluare medicală, diverticuloza asimptomatică, nu.
Pot lua antiinflamatoare dacă am diverticuli?
Antiinflamatoarele nesteroidiene, în special cele non-aspirină, au fost asociate cu un risc mai mare de complicații la pacienții cu diverticuloză. Nu înseamnă că trebuie oprite automat, dar administrarea lor cronică trebuie discutată cu medicul curant, mai ales când există alte opțiuni terapeutice.
Când trebuie să merg de urgență la medic?
La apariția unei dureri abdominale intense și persistente, mai ales în fosa iliacă stângă, însoțită de febră, greață, vărsături, oprirea tranzitului sau sângerare rectală. Aceste semne pot indica diverticulită acută sau o complicație care necesită evaluare promptă.
Colonoscopia este necesară dacă am fost diagnosticat cu diverticuloză la CT?
Da, dar nu în faza acută. Colonoscopia este recomandată la distanță de un episod de diverticulită (de obicei la 6-8 săptămâni) pentru a exclude alte patologii colonice, inclusiv neoplazii. La pacienții cu diverticuloză asimptomatică descoperită întâmplător, colonoscopia urmează recomandările generale de screening pentru cancerul colorectal.
Odată ce am făcut o diverticulită, voi mai face și alta?
Există un risc de recidivă, dar nu este inevitabil. Majoritatea pacienților nu recidivează, iar măsurile de stil de viață (alimentație, activitate fizică, controlul greutății, evitarea medicamentelor cu risc) reduc acest risc. Decizia chirurgicală după primul episod nu mai urmează regula unui număr fix, ci se individualizează în funcție de severitate, complicații și calitatea vieții.
Diverticuloza crește riscul de cancer de colon?
Nu există o relație de cauzalitate dovedită între diverticuloză și cancerul colorectal. Cele două afecțiuni pot coexista, mai ales la pacienții vârstnici, motiv pentru care colonoscopia rămâne utilă pentru un diagnostic cât mai complet. Diverticulii, în sine, nu se transformă în cancer.
Referințe
- Tursi A, Brandimarte G, Di Mario F, et al. Revised Version Global Guidelines on Diverticular Disease of the Colon: The Fiesole Consensus Report. Gut. 2025. doi:10.1136/gutjnl-2025-336902.
- Tursi A, Scarpignato C, Strate LL, et al. Colonic Diverticular Disease. Nature Reviews Disease Primers. 2020;6(1):20. doi:10.1038/s41572-020-0153-5.
- Brown RF, Lopez K, Smith CB, Charles A. Diverticulitis. JAMA. 2025. doi:10.1001/jama.2025.10234.
- Rezapour M, Stollman N. Diverticular disease of the colon. Chapter 32.
- Peery AF, Shaukat A, Strate LL. AGA Clinical Practice Update on Medical Management of Colonic Diverticulitis: Expert Review. Gastroenterology. 2021;160(3):906-911.e1. doi:10.1053/j.gastro.2020.09.059.
- Yamamichi N, Shimamoto T, Takahashi Y, et al. Trend and Risk Factors of Diverticulosis in Japan. PLoS One. 2015;10(4):e0123688. doi:10.1371/journal.pone.0123688.
- Dichman ML, Rosenstock SJ, Shabanzadeh DM. Antibiotics for Uncomplicated Diverticulitis. Cochrane Database Syst Rev. 2022;6:CD009092. doi:10.1002/14651858.CD009092.pub3.
- Yang F, Zheng Y, Jiang X, et al. Sex Differences in Risk Factors of Uncomplicated Colonic Diverticulosis. Scientific Reports. 2018;8(1):138. doi:10.1038/s41598-017-18517-1.
- Calderwood AH, Shaukat A. Colorectal Cancer Screening and Surveillance and Other Colon Conditions in the Older Adult. Am J Gastroenterol. 2025;120(Suppl 10):S8-S16. doi:10.14309/ajg.0000000000003641.02.
- Carter F, Alsayb M, Marshall JK, Yuan Y. Mesalamine (5-ASA) for the Prevention of Recurrent Diverticulitis. Cochrane Database Syst Rev. 2017;10:CD009839. doi:10.1002/14651858.CD009839.pub2.
- Järbrink-Sehgal ME, Andreasson A, Talley NJ, et al. Symptomatic Diverticulosis Is Characterized by Loose Stools. Clin Gastroenterol Hepatol. 2016;14(12):1763-1770.e1. doi:10.1016/j.cgh.2016.06.014.
- Spiller RC. Changing Views on Diverticular Disease: Impact of Aging, Obesity, Diet, and Microbiota. Neurogastroenterol Motil. 2015;27(3):305-12. doi:10.1111/nmo.12526.
- Cuomo R, Cargiolli M, Cassarano S, Carabotti M, Annibale B. Treatment of Diverticular Disease, Targeting Symptoms or Underlying Mechanisms. Curr Opin Pharmacol. 2018;43:124-131. doi:10.1016/j.coph.2018.09.006.
- Tursi A, Papa A, Danese S. Review Article: The Pathophysiology and Medical Management of Diverticulosis and Diverticular Disease of the Colon. Aliment Pharmacol Ther. 2015;42(6):664-84. doi:10.1111/apt.13322.
- Lanas A, Abad-Baroja D, Lanas-Gimeno A. Progress and Challenges in the Management of Diverticular Disease. Therap Adv Gastroenterol. 2018;11:1756284818789055. doi:10.1177/1756284818789055.
Distribuie:
Str. Movilei nr. 2, Bl. D, parter (fostul BankPost), – intrarea în diagonală cu Biserica Sf. Haralambie, Galați, jud Galați
Str. Galații Noi nr. 5,
Bloc L2, scara 2, parter,
Galați, jud Galați
Program:
Luni – Vineri : 07.00 – 21.00
