R
Material realizat în colaborare cu echipa de recuperare medicală Coordonare editorială: Dr. Mihaela Sârbu · ~10 min lectură · 12 referințe bibliografice

Durerea de tendon ahilian are ceva înșelător. La început pare suportabilă: o jenă dimineața, o rigiditate care se ameliorează după încălzire, o durere tolerabilă la finalul alergării. Sportivul reduce intensitatea, ia câteva zile de pauză, se simte mai bine și revine. Apoi durerea reapare. Din nou și din nou — nu pentru că tendonul este rupt, ci pentru că repausul singur nu reconstruiește capacitatea de încărcare.

📌 Ce găsești în acest articol Ce este tendinopatia achiliană și cum diferă de ruptură De ce apare și care sunt factorii de risc Programul kinetic Alfredson vs. Heavy Slow Resistance Cum dozezi durerea în timpul recuperării Proceduri adjuvante: unde de șoc, laser, TECAR Când poți reveni la sport și cum progresezi sigur

Ce este tendinopatia ahiliană

Tendinopatia ahiliană este o afecțiune dată de suprasolicitarea tendonului lui Ahile, caracterizată prin durere, redoare și scăderea toleranței la efort. Termenul este preferat față de vechiul „tendinită", pentru că în multe cazuri nu vorbim despre o inflamație simplă și trecătoare, ci despre o tulburare de încărcare și un proces de vindecare dezorganizat, însoțit de alterarea structurii și funcției tendonului [4], [8], [12].

Din punct de vedere clinic, există două forme importante. Tendinopatia de corp tendinos apare de obicei la 2–6 cm deasupra inserției pe calcaneu și este forma clasică întâlnită la alergători și sportivi de anduranță. Tendinopatia inserțională este localizată exact la prinderea tendonului pe os și se comportă diferit la încărcare: este mai sensibilă la compresie și la dorsiflexie mare, deci nu răspunde întotdeauna bine la aceleași exerciții aplicate mecanic ca în forma de corp tendinos [6], [8], [10].

ⓘ Tendinopatie vs. ruptură — diferența esențială
În tendinopatie, durerea apare de regulă progresiv, tendonul poate fi îngroșat și dureros, dar pacientul poate — măcar parțial — să meargă și să se ridice pe vârfuri. În ruptură, tabloul este de obicei brusc: o pocnitură, senzația că cineva a lovit gamba din spate, slăbiciune marcată la flexia plantară și incapacitatea clară de a împinge eficient din gleznă [8], [11]. Despre ruptura tendonului ahilian — cauze, diagnostic și tratament poți citi separat.

De ce apare

Tendinopatia ahiliană apare atunci când încărcarea mecanică depășește repetat capacitatea actuală a tendonului. Uneori cauza este evidentă: creșterea prea rapidă a kilometrilor, introducerea sprinturilor, alergarea în pantă, pliometria sau reluarea prea agresivă a antrenamentelor după o pauză. Un factor adesea subestimat este și încălzirea insuficientă înainte de efort — care crește riscul de suprasolicitare acută a tendonului. Alteori lucrurile sunt mai subtile: prea multe sesiuni intense puse prea aproape una de alta, schimbarea pantofilor, trecerea pe altă suprafață de antrenament sau asocierea mai multor factori care, luați separat, ar fi fost tolerabili [4], [6], [10], [12].

Biomecanica joacă și ea un rol, dar nu trebuie transformată într-o explicație magică. Un triceps sural slab, un control deficitar al membrului inferior, rigiditatea lanțului posterior, o gleznă care gestionează prost dorsiflexia sau o distribuție suboptimă a forțelor pot contribui. Totuși, ideea clinică utilă este alta: tendonul devine dureros atunci când este solicitat peste toleranța lui actuală, iar tratamentul real trebuie să crească din nou acea toleranță [4], [10], [12].

Simptome și când mergi la medic

Semnul tipic este durerea la primii pași dimineața sau după o perioadă de repaus, urmată de o oarecare ameliorare după încălzire. Sportivul descrie frecvent tendonul ca fiind „lemnos", rigid, sensibil la atingere sau îngroșat. Durerea reapare la alergare, sărituri, sprint, ridicări pe vârfuri sau la eforturi explozive. Uneori, performanța scade înainte ca durerea să devină severă [6], [8], [12].

⚠ Mergi urgent la medic dacă
Durerea a apărut brusc, ai simțit o pocnitură, ai slăbiciune clară la împingerea din gleznă, nu te poți ridica pe vârfuri pe piciorul afectat sau mersul este brusc mult afectat. În aceste situații trebuie exclusă o ruptură de tendon ahilian — testul Thompson are o sensibilitate de 96% și specificitate de 93% [8], [11].

Diagnostic

Diagnosticul este, în primul rând, clinic. Localizarea durerii, modul în care apare, relația cu încărcarea, redoarea matinală, sensibilitatea la palpare și testele funcționale spun de cele mai multe ori povestea corectă. Imagistica nu înlocuiește clinica [6], [8], [10].

Când imagistica este necesară, ecografia musculo-scheletală este, în practică, investigația de referință. Ghidul multidisciplinar olandez recomandă ultrasonografia ca metodă preferată atunci când imagistica este indicată în tendinopatia ahiliană [10]. Ecografia este accesibilă, dinamică, rapidă și foarte utilă pentru a evidenția îngroșarea tendonului, modificările de ecostructură și pentru a diferenția o tendinopatie de o ruptură sau de alte probleme locale.

RMN-ul nu este necesar de rutină. Devine util atunci când cazul este neclar, când ecografia nu lămurește situația, când suspectezi o ruptură parțială, o altă patologie asociată sau când discuția se apropie de chirurgie. Un RMN făcut prea devreme nu schimbă, de obicei, tratamentul conservator de bază, care rămâne același: dozarea inteligentă a încărcării [6], [8], [10].

Programul kinetic care funcționează

Sportivul nu caută doar un diagnostic bine formulat, ci răspunsul la întrebarea: ce fac, concret, ca tendonul meu să suporte din nou alergarea, săritura și schimbarea de ritm? Răspunsul actual, bazat pe dovezi, este clar: loading progresiv. Nu există o formulă unică și magică, dar există un principiu care se regăsește în toate protocoalele eficiente: tendonul trebuie expus treptat la o sarcină suficientă pentru a-și recâștiga capacitatea de a stoca și transfera forță. Programele de exerciții sunt mai eficiente decât strategia de tip „wait-and-see", iar progresul începe adesea încă din primele săptămâni și se consolidează până în jurul săptămânii 12 [1], [2], [3].

Alfredson: protocolul excentric clasic

Protocolul Alfredson rămâne unul dintre cele mai cunoscute și utilizate programe pentru tendinopatia de corp tendinos. Structura clasică presupune coborâri excentrice controlate de pe treaptă, în două variante: una cu genunchiul întins și una cu genunchiul ușor flexat, pentru a încărca diferit gastrocnemianul și solearul. În forma clasică, se fac 3 serii a câte 15 repetări din fiecare variantă, de două ori pe zi, timp de 12 săptămâni, cu creșterea progresivă a sarcinii pe măsură ce exercițiul devine prea ușor [5], [6].

De ce funcționează? Nu pentru că exercițiul excentric ar avea vreo proprietate misterioasă, ci pentru că oferă un stimul de încărcare repetat, suficient și consecvent. Problema practică este alta: volumul este mare, programul este solicitant, iar aderența nu este întotdeauna ideală [5], [6].

Heavy Slow Resistance: alternativa modernă și solidă

Heavy Slow Resistance (HSR) a câștigat mult teren pentru că respectă același principiu corect, dar într-o formă mai apropiată de antrenamentul de forță. Se lucrează ridicări pe vârfuri lente, controlate, cu încărcare progresivă, bilateral sau unilateral, de obicei de 2–3 ori pe săptămână. Ritmul lent și sarcina progresivă permit tendonului și tricepsului sural să câștige capacitate fără volumul foarte mare al protocolului Alfredson [5], [6], [12].

Studiile nu arată diferențe clinice semnificative între Alfredson și HSR la 12 și 52 de săptămâni. Ambele funcționează bine. Totuși, HSR tinde să vină cu o aderență mai bună și o satisfacție mai mare a pacienților. În trialul lui Beyer și colaboratorii, complianța medie a fost 92% în grupul HSR față de 78% în grupul excentric [5]. Pentru sportiv, întrebarea cu adevărat utilă nu este „care e protocolul perfect?", ci „care este protocolul pe care îl pot face bine, constant și suficient de mult timp?" [1], [5], [6].

Cum arată, în practică, progresia

1
Introducerea încărcării fără flare-up Ridicări pe vârfuri pe ambele picioare, apoi unilateral, apoi cu adăugare de greutate. Scopul este să introduci stimulul fără să provoci o agravare majoră.
2
Construirea forței Mișcări lente, controlate, cu sarcină mai mare — Alfredson sau HSR. Accentul este pe recâștigarea capacității tendonului și a tricepsului sural.
3
Componente elastice Sărituri mici, pliometrie ușoară, schimbări de ritm — abia după ce baza de forță și toleranța tendonului sunt refăcute [6], [12].
4
Revenirea la sport specific Alergare ușoară → creșterea volumului → sprinturi și intervale → competiție. La tendinopatia inserțională, evită coborârea agresivă a călcâiului sub nivelul treptei la început [8], [10].
✓ Dozarea durerii: nu trebuie să aștepți „zero durere"
Durerea ușoară sau moderată, controlabilă, în timpul exercițiilor nu înseamnă automat că faci rău tendonului. Mai important este cum reacționează tendonul după exercițiu și a doua zi. Dacă durerea rămâne controlabilă, nu escaladează progresiv și nu lasă o rigiditate mult mai mare în ziua următoare, programul poate fi continuat și progresat prudent [6], [7]. Studiul Silbernagel a arătat că activitatea sportivă — inclusiv alergarea — poate continua în timpul recuperării dacă este monitorizată prin modelul durerii, fără efecte negative evidente față de repausul activ [7].
⚠ Cât timp trebuie făcut programul
Mulți pacienți abandonează când încep să se simtă puțin mai bine sau concluzionează prea devreme că programul „nu merge". Meta-analiza lui Murphy arată că progresul tinde să atingă un platou în jurul a 12 săptămâni — acesta este intervalul realist minim pentru o schimbare solidă [3]. În cazurile cronice recuperarea poate dura mai mult, iar aproximativ 20–29% dintre pacienți pot ajunge în final la discuția despre chirurgie [12].

Proceduri adjuvante

O clarificare importantă de la început: procedurile pot ajuta, dar nu înlocuiesc loading-ul. Dacă exercițiile sunt tratamentul de bază, procedurile sunt adjuvante care reduc durerea sau fac tendonul mai ușor de tratat.

Terapia cu unde de șoc (ESWT) Cea mai solidă poziție dintre procedurile adjuvante. Meta-analizele sugerează beneficii, mai ales combinată cu exerciții, în special în formele cronice [9].
→ Detalii procedură
Laser de înaltă intensitate Rol simptomatic în unele protocoale. Poate fi integrat dacă reduce durerea și permite un program kinetic mai bun [8].
→ Detalii procedură
Tratament TECAR Rol simptomatic, dovezi mai puțin robuste decât pentru ESWT. Util ca adjuvant când scade durerea și facilitează exercițiile [12].
→ Detalii procedură
Kinetoterapie individuală Esențială pentru individualizarea protocolului, corectarea biomecanicii și progresia corectă a încărcării.
→ Detalii serviciu

Ce facem cu injecțiile și medicația

Datele actuale cer prudență. În cazul PRP, dovezile rămân slabe și inconsistente — meta-analizele recente nu arată beneficii clare față de placebo în ceea ce privește durerea și funcția în tendinopatia ahiliană [8]. Asta nu înseamnă că PRP este inutil în orice context clinic, ci că nu există, deocamdată, dovezi suficiente pentru a-l recomanda de rutină.

Mulți sportivi vin cu așteptări mari de la PRP tocmai pentru că este o procedură populară și pare avansată tehnologic. Problema este că, fără un program de încărcare bine condus, nici PRP nu schimbă capacitatea tendonului de a suporta forțele specifice sportului.

Corticosteroizii pot aduce uneori un beneficiu pe termen scurt, dar fără avantaj durabil pe termen lung, iar în jurul tendonului ahilian utilizarea lor trebuie cântărită foarte atent. AINS-urile pot reduce temporar durerea, dar nu schimbă esențial evoluția atunci când sunt adăugate la fizioterapie. Concluzia practică rămâne aceeași: dacă nu reconstruiești toleranța tendonului prin loading, celelalte intervenții au un impact limitat [8], [12].

Revenirea la sport

Revenirea la sport nu se decide după cât de bine arată ecografia și nici doar după faptul că „aproape nu mai doare". Se decide după toleranța la încărcare. Sportivul trebuie să poată merge alert, să facă ridicări repetate pe vârfuri, apoi sărituri mici și alergare ușoară fără agravarea evidentă a simptomelor în următoarele 24 de ore [6], [7], [12].

La alergători, progresia sigură începe cu alternanța mers–alergare, urmată de creșterea treptată a volumului. Sprinturile, dealurile și intervalele intense intră târziu, nu la începutul revenirii. În sporturile cu multă elasticitate și schimbări de direcție, revenirea trebuie să urmeze logica: forță → impact controlat → pliometrie → gest sportiv specific → competiție. Tendonul trebuie să poată din nou să stocheze și să elibereze energie, nu doar să nu doară la mers [6], [12]. Dacă în program intră și sporturi cu schimbări bruște de direcție, poate fi util să citești și ghidul nostru despre recuperarea după entorsa de gleznă — o leziune frecvent asociată în aceleași sporturi.

„Cheia nu este odihna completă, ci încărcarea terapeutică bine dozată, cu progresie și monitorizarea simptomelor."

Recuperare sportivă la ReumaDiagnostic Galați

Dacă ai dureri de tendon ahilian care nu cedează sau vrei să revii la sport corect și sigur, îți oferim evaluare completă și un program de recuperare individualizat.

Evaluare și diagnostic Examen clinic complet + ecografie musculo-scheletală pentru confirmarea diagnosticului și excluderea rupturii.
Program kinetic individualizat Protocol Alfredson sau HSR adaptat tipului de tendinopatie, cu monitorizarea progresiei și a simptomelor.
Proceduri fizicale adjuvante Unde de șoc, laser de înaltă intensitate, TECAR — integrate în programul de recuperare, nu ca tratament izolat.
Asigurări acceptate CNAS (cu trimitere) · Signal Iduna · Allianz · Groupama · Asirom · Abonați Regina Maria (fără trimitere).

Programare fără listă de așteptare.

Programează-te la recuperare sportivă

Evaluăm tipul de tendinopatie, stabilim protocolul kinetic potrivit și monitorizăm revenirea ta la sport.

0336.991
Acceptăm: CNAS (cu trimitere) · Signal Iduna · Allianz · Groupama · Asirom
Abonați Regina Maria fără trimitere

Întrebări frecvente despre tendinopatia ahiliană

Cât durează recuperarea?
În formele obișnuite, primele îmbunătățiri apar adesea în 2–4 săptămâni, dar recuperarea serioasă necesită de regulă cel puțin 12 săptămâni de încărcare progresivă. În cazurile cronice, procesul poate dura mai mult. Abandonarea programului când simptomele se ameliorează parțial este una dintre cele mai frecvente cauze de recidivă [3], [12].
Pot alerga în timpul tratamentului?
Da, în multe cazuri, dacă alergarea este dozată și monitorizată prin modelul durerii. Ideea nu este să continui exact ca înainte, ci să menții o expunere controlată care nu produce agravare progresivă. Studiul Silbernagel a arătat că rezultatele sunt similare față de repausul activ când alergarea este bine monitorizată [7].
E mai bun Alfredson sau Heavy Slow Resistance?
Clinic, rezultatele sunt comparabile la 12 și 52 de săptămâni. HSR are frecvent avantajul aderenței (92% față de 78%) și al satisfacției pacientului. În practică, protocolul mai bun este cel potrivit tipului tău de tendinopatie și pe care îl poți respecta consecvent, timp de cel puțin 12 săptămâni [5], [6].
E nevoie de RMN?
Nu de rutină. Examenul clinic și ecografia musculo-scheletală sunt suficiente în multe cazuri. RMN-ul este rezervat cazurilor neclare, suspiciunii de ruptură parțială, patologiei asociate sau planificării chirurgicale. Un RMN făcut prea devreme nu schimbă, de obicei, tratamentul conservator de bază [8], [10].
Când este o urgență?
Când durerea apare brusc, simți o pocnitură, nu te mai poți ridica pe vârfuri, ai slăbiciune importantă la împingere sau mersul devine brusc dificil. În astfel de situații trebuie exclusă o ruptură de tendon ahilian — prezentați-vă de urgență la un medic ortoped sau la camera de gardă [8], [11].

Referințe bibliografice

  1. Wilson F, Walshe M, O'Dwyer T, et al. Exercise, Orthoses and Splinting for Treating Achilles Tendinopathy: A Systematic Review With Meta-Analysis. British Journal of Sports Medicine. 2018;52(24):1564-1574. doi:10.1136/bjsports-2017-098913
  2. van der Vlist AC, Winters M, Weir A, et al. Which Treatment Is Most Effective for Patients With Achilles Tendinopathy? A Living Systematic Review With Network Meta-Analysis of 29 Randomised Controlled Trials. British Journal of Sports Medicine. 2021;55(5):249-256. doi:10.1136/bjsports-2019-101872
  3. Murphy M, Travers M, Gibson W, et al. Rate of Improvement of Pain and Function in Mid-Portion Achilles Tendinopathy With Loading Protocols: A Systematic Review and Longitudinal Meta-Analysis. Sports Medicine. 2018;48(8):1875-1891. doi:10.1007/s40279-018-0932-2
  4. Cardoso TB, Pizzari T, Kinsella R, Hope D, Cook JL. Current Trends in Tendinopathy Management. Best Practice & Research Clinical Rheumatology. 2019;33(1):122-140. doi:10.1016/j.berh.2019.02.001
  5. Beyer R, Kongsgaard M, Hougs Kjær B, et al. Heavy Slow Resistance Versus Eccentric Training as Treatment for Achilles Tendinopathy: A Randomized Controlled Trial. The American Journal of Sports Medicine. 2015;43(7):1704-1711. doi:10.1177/0363546515584760
  6. Martin RL, Chimenti R, Cuddeford T, et al. Achilles Pain, Stiffness, and Muscle Power Deficits: Midportion Achilles Tendinopathy Revision 2018. Journal of Orthopaedic & Sports Physical Therapy. 2018;48(5):A1-A38. doi:10.2519/jospt.2018.0302
  7. Silbernagel KG, Thomeé R, Eriksson BI, Karlsson J. Continued Sports Activity, Using a Pain-Monitoring Model, During Rehabilitation in Patients With Achilles Tendinopathy: A Randomized Controlled Study. The American Journal of Sports Medicine. 2007;35(6):897-906. doi:10.1177/0363546506298279
  8. Cooper MT. Common Painful Foot and Ankle Conditions: A Review. JAMA. 2023;330(23):2285-2294. doi:10.1001/jama.2023.23906
  9. Mani-Babu S, Morrissey D, Waugh C, Screen H, Barton C. The Effectiveness of Extracorporeal Shock Wave Therapy in Lower Limb Tendinopathy: A Systematic Review. The American Journal of Sports Medicine. 2015;43(3):752-761. doi:10.1177/0363546514531911
  10. de Vos RJ, van der Vlist AC, Zwerver J, et al. Dutch Multidisciplinary Guideline on Achilles Tendinopathy. British Journal of Sports Medicine. 2021;55(20):1125-1134. doi:10.1136/bjsports-2020-103867
  11. Morancie NA, Irvin L, Rayala BZ. Heel Pain: Diagnosis and Management. American Family Physician. 2025;112(6):648-656.
  12. Venugopal V, Fleming TA, Mee M, Grice JE. An Update on Current Concepts and Management of Mid-Substance Achilles Tendinopathy. The Bone & Joint Journal. 2026;108-B(3):369-380. doi:10.1302/0301-620X.108B3.BJJ-2025-0431.R2

Distribuie:

Str. Movilei nr. 2, Bl. D, parter (fostul BankPost), – intrarea în diagonală cu Biserica Sf. Haralambie, Galați, jud Galați

Str. Galații Noi nr. 5,
Bloc L2, scara 2, parter,
Galați, jud Galați

Program:
Luni – Vineri : 07.00 – 21.00