Pacemaker-ul (stimulatorul cardiac) la Galați – ghid complet: indicații, implantare, viața după

Când „instalația electrică” a inimii are nevoie de ajutor – ce este pacemaker-ul și de ce nu trebuie să-ți fie frică de el

Pacemaker-ul, numit și stimulator cardiac, este un dispozitiv electronic implantabil care ajută inima să bată suficient de regulat și de rapid atunci când „instalația electrică” naturală nu mai transmite impulsurile corect. În România, pacemaker-ul a devenit o soluție de rutină în cardiologie, cu proceduri standardizate în centrele de electrofiziologie, iar majoritatea pacienților revin la activitățile obișnuite într-un interval relativ scurt.

La ReumaDiagnostic Galați, evaluarea pentru indicația de pacemaker se realizează integral în clinică. Ecocardiografia se efectuează pe Philips Epiq 5G, un sistem de referință în imagistică cardiacă, iar monitorizarea Holter EKG și Holter TA se desfășoară pe platforme BTL — ceea ce permite o evaluare continuă pe 24–48 de ore cu date de calitate. Tabloul diagnostic se completează cu EKG în repaus și analize de laborator prin Regina Maria, la tarife preferențiale. Pacienții care au nevoie de un dispozitiv cardiac au acces la specialiști în aritmologie și electrofiziologie, cu experiență în implanturi de stimulatoare și defibrilatoare. Dacă implantarea este indicată, procedura se efectuează în centrul spitalicesc cu laborator de electrofiziologie, iar monitorizarea post-implant continuă la ReumaDiagnostic, alături de echipa de cardiologi.

De ce are nevoie inima de un pacemaker

În mod normal, ritmul inimii este coordonat de nodul sinusal, iar semnalul coboară spre ventricule prin nodul atrioventricular și sistemul de conducere. Când acest traseu se „întrerupe” sau încetinește prea mult, apar bradiaritmii: puls rar, pauze, blocuri de conducere.

Cele mai frecvente indicații pentru pacemaker rămân boala de nod sinusal și blocul atrioventricular de grad înalt, mai ales când sunt simptomatice și când nu există o cauză reversibilă clară (de exemplu, un medicament care încetinește excesiv pulsul și poate fi ajustat, un dezechilibru electrolitic, o problemă acută tratabilă).

În practica de zi cu zi, pacemaker-ul este recomandat când bradicardia produce simptome relevante precum amețeală, oboseală disproporționată, intoleranță la efort, episoade de leșin, ori când există pauze sau blocuri care cresc riscul de sincope care duc la traumatisme. Dincolo de simptome, contează și aspectul de pe EKG/Holter și contextul clinic, pentru că unele blocuri pot progresa sau pot deveni periculoase, iar pacing-ul permanent poate fi o măsură de siguranță și de protecție a calității vieții.

În medicina modernă decizia nu se ia „după vârstă”, ci după combinația dintre simptome, aspectul traseelor EKG/Holter, identificarea cauzelor reversibile și riscurilor individuale.

Tipuri de pacemakere: câte camere, cât de fin?

Tipurile de pacemakere sunt mai ușor de înțeles dacă le privești ca pe „câte camere stimulăm” și „cât de fin putem adapta ritmul”.

Există dispozitive cu un singur electrod (unicameral) și dispozitive cu doi electrozi (bicamerale), care coordonează atriul și ventriculul pentru o secvență cât mai fiziologică a bătăii.

Pentru unii pacienți cu insuficiență cardiacă și disincronie electrică, se folosesc dispozitive de resincronizare cardiacă (CRT), care pot stimula ambii ventriculi pentru a îmbunătăți eficiența pompei cardiace.

În ultimii ani au câștigat teren și pacemakerele fără sonde (leadless), foarte mici, implantate direct în interiorul inimii printr-o procedură pe cale venoasă (de obicei femurală). Avantajul lor este că elimină buzunarul sub piele și sondele transvenoase, deci pot reduce anumite complicații legate de buzunar și de electrozi; limitările țin de indicații mai limitate și de faptul că nu pot înlocui toate funcțiile unui sistem cu două camere.

În România, alegerea tipului depinde de diagnostic, anatomie, comorbidități, necesarul de pacing, preferințe informate și disponibilitatea tehnologiei în centrul respectiv.

Cum se implantează un pacemaker

Implantarea transvenoasă clasică se face, de regulă, cu anestezie locală și uneori sedare ușoară. Se creează un mic „buzunar” sub piele, de obicei sub claviculă, se introduce unul sau mai mulți electrozi printr-o venă, se fixează în inimă și se conectează la generator. La final, pacemaker-ul este programat astfel încât să stimuleze numai când e nevoie sau să se adapteze la efort, în funcție de model și de indicație.

Un detaliu foarte important, pe care mulți pacienți îl apreciază: majoritatea oamenilor nu simt efectiv momentul în care pacemaker-ul stimulează. Dispozitivul livrează impulsuri electrice extrem de discrete, destinate mușchiului inimii, nu pielii sau mușchilor toracelui, iar senzația de „simt că face ceva” nu face parte din experiența tipică cu un pacemaker. Aceasta este o diferență majoră față de defibrilatorul implantabil (ICD), care poate da șocuri perceptibile în situații de aritmii ventriculare amenințătoare de viață.

Complicații: onest, fără alarmism

Complicațiile imediate și tardive trebuie prezentate echilibrat. Se discută frecvent despre:

Hematom (o colecție de sânge în buzunarul dispozitivului) — relevant nu doar pentru disconfort și prelungirea spitalizării, ci și pentru că poate crește riscul ulterior de infecție, motiv pentru care managementul atent al tratamentelor anticoagulante/antiagregante și al hemostazei intraoperatorii este esențial.

Pneumotorax — reprezintă un risc cunoscut al accesului venos în regiunea subclaviculară; literatura raportează incidente în jur de 0,9–1,2% pentru implanturile transvenoase în multe serii, cu variații în funcție de tehnica de abord și de profilul pacientului.

Deplasarea sondei — motiv pentru care poate apărea durere cu mobilizarea umărului în primele săptămâni.

Infecțiile de dispozitiv — relativ rare, dar potențial periculoase: pot implica buzunarul sau sistemul intravascular, iar abordarea modernă pune accent pe diagnostic prompt și, în multe situații, pe îndepărtarea completă a sistemului infectat, urmată de antibiotice și reimplantare atunci când este sigur. Aceasta explică de ce nu e bine să amâni evaluarea dacă apar roșeață, căldură locală, secreții, febră sau umflătură progresivă la nivelul buzunarului.

Recuperarea: ce e normal și când trebuie să te alarmezi

Recuperarea imediat după implant seamănă, pentru mulți pacienți, cu recuperarea după o intervenție minoră: discretă jenă locală, disconfort la mișcarea brațului, uneori echimoze.

Recomandarea practică, susținută de ghiduri clinice și de practica standard, este de prudență cu mișcările ample ale umărului de partea implantului în primele 4–6 săptămâni, pentru a reduce riscul de deplasare a sondei și pentru a permite vindecarea țesuturilor. Asta nu înseamnă imobilizare: mișcările blânde, controlate, sunt utile pentru a preveni „umărul înghețat”, iar mersul pe jos este de obicei încurajat devreme, în limita toleranței.

Semnale care cer evaluare urgentă: sângerare sau secreție din plaga chirurgicală, roșeață progresivă sau căldură locală, febră, umflătură crescândă a buzunarului, durere toracică severă, dispnee marcată, amețeală intensă sau reapariția simptomelor de dinainte de implant (leșin, puls foarte rar).

Sport și activitate fizică după pacemaker

Activitatea fizică după pacemaker nu ar trebui tratată ca un subiect secundar, pentru că aici apar cele mai multe temeri. Mesajul actual, inclusiv în literatura medicală dedicată sportivilor, este că decizia de „return to play” se bazează în primul rând pe diagnosticul cardiac de bază și pe riscul aritmic asociat, nu doar pe prezența dispozitivului.

Pentru majoritatea pacienților, după perioada de vindecare, sportul recreațional și antrenamentul moderat sunt nu doar permise, ci recomandate, cu adaptare la comorbidități și cu o progresie realistă a gradului de efort. Pentru sporturi de contact sau activități cu risc de lovire directă în zona dispozitivului, discuția trebuie individualizată; uneori se recomandă protecție locală sau evitarea anumitor sporturi.

În România, unde mulți pacienți revin la activități precum grădinărit, muncă fizică moderată sau îngrijirea gospodăriei, este util ca planul de recuperare să fie tradus în exemple concrete: când pot ridica o sacoșă, când pot folosi unelte deasupra capului, când pot reveni la înot. Un cardiolog poate ajusta setările de „rate response” astfel încât ritmul să crească mai natural la efort, mai ales la cei care simt că „nu urcă pulsul” suficient când încep să facă mișcare.

Cât ține bateria și ce se întâmplă când se termină

Bateria nu se încarcă, ci se consumă progresiv, iar pacemaker-ul este proiectat să ofere semnale clare la controale cu mult înainte de epuizare completă, astfel încât înlocuirea generatorului să se planifice, nu să fie o urgență.

În practică, durata de viață a bateriei variază în funcție de model, setări și cât de mult stimulează efectiv dispozitivul, dar multe surse clinice și date observaționale indică frecvent intervale de ordinul a 6–10 ani, uneori până la 12 ani în condiții favorabile. Studiile au arătat că există variații importante între producători și între modele, motiv pentru care „cât ține bateria” nu poate fi promis ca un număr fix.

Înlocuirea generatorului este, de obicei, o procedură mai simplă decât implantarea inițială, deoarece sondele pot rămâne pe loc dacă sunt funcționale.

Monitorizarea la distanță: ce s-a schimbat în ultimii ani

Partea care s-a schimbat cel mai mult, și care merită subliniată în orice ghid pentru public, este monitorizarea la distanță (remote monitoring). Multe dispozitive moderne pot transmite periodic date către clinica de dispozitive printr-un transmițător sau prin tehnologie compatibilă, astfel încât echipa medicală să primească alerte despre probleme tehnice (de exemplu, modificări de impedanță care pot sugera o problemă de sondă) sau despre evenimente clinice (de exemplu, episoade de fibrilație atrială detectate, uneori fără simptome).

Consensul internațional (HRS/EHRA/APHRS/LAHRS 2023) subliniază că „remote monitoring” (monitorizarea la distanță) aduce beneficii în îngrijirea pacienților cu dispozitive implantabile, dar cere și o organizare clară a fluxurilor de lucru, a educației pacientului și a modului în care sunt gestionate alertele.

Avantajul concret pentru pacient: unele probleme pot fi observate mai repede decât dacă aștepți controlul de rutină — informația despre evenimente poate ajunge rapid la echipa medicală, uneori în 1–3 zile.

Diferențe după tipul de dispozitiv

La pacemaker-ele „simple”, câștigul major este de siguranță și eficiență: depistarea timpurie a alertelor tehnice, optimizarea programării și reducerea vizitelor inutile, cu păstrarea controalelor periodice atunci când sunt necesare.

Un beneficiu care contează mult chiar și pentru pacemaker: detectarea aritmiilor asimptomatice, mai ales a fibrilației atriale subclinice. Aceste episoade pot influența decizia de anticoagulare și prevenirea accidentului vascular cerebral, în funcție de profilul de risc al pacientului. Un control de dispozitiv nu este doar despre baterie: este și despre „ce a înregistrat inima”, chiar dacă tu nu ai simțit nimic.

Interferențe electromagnetice: ce trebuie să știi practic

Ghidurile s-au schimbat mult în ultimii ani — și, în general, în bine.

În viața de zi cu zi, majoritatea aparatelor electrocasnice sunt sigure. Cu telefonul mobil, regula de bun-simț este să nu-l ții lipit de zona implantului perioade lungi și să eviți buzunarul de la piept, deasupra dispozitivului. Porțile de securitate din magazine sau aeroporturi sunt, în general, fără risc — nu te opri și nu sta nemișcat lângă ele, și ține cardul dispozitivului la tine când călătorești.

În mediul medical, sursa principală de interferență rămâne electrochirurgia — în special electrocauterul monopolar. Înainte de orice intervenție chirurgicală, endoscopie cu sedare, procedură stomatologică mai complexă sau orice manevră cu electrochirurgie, spune explicit că ai pacemaker și arată cardul. Echipa care face procedura trebuie să știe dacă ești dependent de pacing, ce setări temporare sunt necesare și cum ești monitorizat în timpul intervenției. În multe situații, cardiologul care te urmărește poate recomanda o verificare a dispozitivului înainte și după procedură.

Ghidul AHA din 2024 subliniază tocmai această nevoie de coordonare între specialități, pe măsură ce numărul pacienților cu dispozitive cardiace implantabile crește și apar tot mai multe tipuri de dispozitive, fiecare cu particularitățile sale.

Compatibilitate RMN: nu mai e „interzis”, dar nici automat „liber”

Situația s-a schimbat semnificativ față de acum 10–15 ani. Astăzi, multe sisteme de pacemaker sunt „MR-condițional” — adică RMN-ul se poate efectua, dar doar în condiții specifice: tipul aparatului, intensitatea câmpului magnetic, poziționarea pacientului și o programare temporară a dispozitivului înainte de examinare.

Asta nu înseamnă că orice pacemaker e automat compatibil. Decizia se ia în funcție de modelul exact al generatorului și al sondelor — nu „pacemaker-ului în general”.

Cum funcționează practic în România: tot mai multe centre RMN au protocoale pentru pacienți cu dispozitive MR-condiționale, dar traseul trebuie coordonat. Cardiologul sau clinica de dispozitive confirmă compatibilitatea și face programarea necesară înainte de examinare, iar centrul RMN respectă parametrii stabiliți. Dacă ai nevoie de un RMN și porți pacemaker, nu programa singur investigația — anunță mai întâi cardiologul și discută cu el posibilitatea de a efectua această investigație.

Evaluarea și monitorizarea pacemakerelor la ReumaDiagnostic Galați

La ReumaDiagnostic Galați, evaluarea completă a indicației de pacemaker și monitorizarea post-implant se realizează cu aceeași infrastructură: EKG în repaus, ecocardiografie pe ecocardiograf Philips Epiq 5G (pentru evaluarea funcției ventriculare, diametrelor cavitare și disincroniei), monitorizare Holter EKG pe 24–48 de ore pe sisteme BTL de ultimă generație (pentru documentarea bradicardiei, pauzelor și aritmiilor intercurente), și analize de laborator recoltate direct în clinică prin laboratorul Regina Maria, la tarife preferențiale.

Consultul de aritmologie este asigurat de specialiști în electrofiziologie invazivă, cu experiență extinsă în implanturi de stimulatoare cardiace, defibrilatoare și dispozitive de resincronizare.

Traseul pacientului: evaluarea, indicația și planificarea se fac la ReumaDiagnostic Galați. Dacă implantarea este necesară, specialistul programează și efectuează procedura în centrul spitalicesc dotat cu laborator de electrofiziologie. După implant, monitorizarea pe termen lung — controale periodice, ajustarea setărilor, verificarea parametrilor sondelor, interpretarea evenimentelor înregistrate — se face la ReumaDiagnostic, de echipa de 4 cardiologi permanenți. Pacientul are un traseu complet, fără întrerupere.

Aspecte psihologice și viața cotidiană: lucruri care contează

Un ghid complet trebuie să atingă și partea emoțională, fiindcă aceasta influențează aderența la controale.

În primele săptămâni, anxietatea este normală: unii se tem că „dispozitivul se oprește”, alții se tem că îl vor simți sau că se va vedea foarte mult. În realitate, pacemaker-ul este conceput cu redundanțe și mecanisme de siguranță, iar controalele periodice și/sau monitorizarea la distanță oferă o plasă de siguranță suplimentară. Faptul că majoritatea pacienților nu simt pacing-ul ajută mult la acomodare — și diferența față de defibrilator merită repetată ca să reducă frica inutilă.

Aspectul fizic: în funcție de constituție, dispozitivul poate fi mai vizibil sau mai discret; în timp, țesuturile se așează, iar disconfortul local se reduce. Somnul pe partea implantului devine de obicei posibil după vindecare, când nu mai există durere locală.

Sfaturi practice pentru România

Păstrează cardul pacemaker-ului în portofel și o fotografie a lui în telefon. Cardul conține informații utile pentru urgențe, pentru investigații și pentru orice interacțiune cu sistemul medical.

Dacă beneficiezi de monitorizare la distanță, întreabă clinica: în ce intervale se fac transmisiile, ce înseamnă „alertă”, când vei fi contactat și care este canalul corect de comunicare dacă ai simptome.

Nu presupune că „dacă am remote monitoring, nu mai merg la controale”. De regulă, remote monitoring completează, nu înlocuiește complet vizitele, mai ales în primul an, când se ajustează setări și se verifică stabilitatea parametrilor.

În final

Pacemaker-ul ar trebui văzut ca un „gardian” al ritmului lent, nu ca o limitare a vieții. Pentru majoritatea oamenilor, beneficiul este concret: mai puține amețeli, mai puține sincope, mai multă energie, mai multă siguranță.

Cu o recuperare corectă în primele săptămâni, cu controale regulate și, când este disponibil, cu monitorizare la distanță bine organizată, viața după pacemaker poate fi foarte apropiată de viața dinainte — deseori chiar mai bună, pentru că dispare frica de episoadele bruște de bradicardie.

Conținut medical realizat în colaborare cu echipa de cardiologie a clinicii.

Coordonare editorială: Dr. Mihaela Sârbu .

Ultima actualizare: martie 2026

Întrebări frecvente despre pacemaker (FAQ)

Ce este un pacemaker (stimulator cardiac)?
Un dispozitiv electronic mic, implantabil, care monitorizează ritmul inimii și livrează impulsuri electrice atunci când bătăile sunt prea rare sau se opresc. Se implantează de obicei sub piele, sub claviculă, prin procedură minim invazivă cu anestezie locală. Cele mai frecvente indicații: boala de nod sinusal, blocul atrioventricular de grad înalt, bradicardia simptomatică (amețeli, leșin).

Simți pacemaker-ul când funcționează?
Nu. Majoritatea pacienților nu simt momentul în care pacemaker-ul stimulează. Impulsurile sunt foarte mici și destinate mușchiului inimii, nu pielii. Aceasta este o diferență esențială față de defibrilatorul implantabil (ICD), care poate da șocuri perceptibile în aritmiile ventriculare.

Cât ține bateria unui pacemaker?
Variază în funcție de model, setări și cât de mult stimulează efectiv dispozitivul. Intervalele frecvent menționate în literatura clinică sunt de 6–10 ani, uneori până la 12 ani. Pacemaker-ul semnalează consumul bateriei la controale cu mult înainte de epuizare, iar înlocuirea generatorului este o procedură planificată, mai simplă decât implantarea inițială.

Pot face sport cu pacemaker implantat?
Da, pentru majoritatea pacienților sportul recreațional și antrenamentul moderat sunt recomandate după perioada de vindecare (de obicei 4–6 săptămâni). Decizia depinde de diagnosticul cardiac de bază, nu doar de prezența dispozitivului. Sporturile de contact se discută individual. Setările de „rate response” pot fi ajustate pentru ca ritmul să crească mai natural la efort.

Pot face RMN cu pacemaker?
Depinde de model. Multe sisteme moderne sunt „MR-condițional”, adică RMN se poate face în condiții specifice de aparat, câmp magnetic și programare temporară. Decizia se ia după modelul exact al generatorului și al sondelor. Cardiologul confirmă compatibilitatea, iar centrul RMN respectă protocoalele. Nu orice pacemaker e automat compatibil.

Ce este monitorizarea la distanță a pacemaker-ului?
Un sistem prin care dispozitivul transmite periodic date către clinica de cardiologie, fără ca pacientul să se deplaseze. Echipa medicală primește alerte despre probleme tehnice sau evenimente clinice. Beneficiile: depistare mai rapidă a problemelor, optimizarea setărilor, reducerea vizitelor inutile. Monitorizarea la distanță completează, nu înlocuiește vizitele periodice.

Unde se evaluează indicația de pacemaker la Galați?
La ReumaDiagnostic Galați: EKG, ecocardiografie Philips Epiq 5G, Holter EKG și Holter TA pe sisteme BTL, analize Regina Maria, plus consult de aritmologie cu specialiști în electrofiziologie invazivă. Dacă implantarea este indicată, procedura se face în centrul spitalicesc de electrofiziologie, iar monitorizarea post-implant se continuă la ReumaDiagnostic. Programare: 0336.991.

Am nevoie de trimitere pentru evaluare?
Poți veni direct la o consultație cardiologică, fără trimitere, ca pacient cu plată directă. Pentru decontare prin CNAS, ai nevoie de trimitere de la medicul de familie sau alt medic specialist. Dacă ai asigurare privată la Signal Iduna, Allianz Tiriac, Groupama sau Asirom, nu ai nevoie de trimitere. Analizele se recoltează în clinică prin laboratorul Regina Maria, la tarife preferențiale. Abonații Medicover pot deconta consultații. Programare: 0336.991.

Referinte bibliografice

1. Russo AM, Desai MY, Do MM, et al. 2025 Appropriate Use Criteria for Implantable Cardioverter-Defibrillators, Cardiac Resynchronization Therapy, and Pacing. J Am Coll Cardiol. 2025.
2. Al-Khatib SM. Cardiac Implantable Electronic Devices. N Engl J Med. 2024.
3. Liu A, Marcus GM. What Is a Pacemaker? JAMA. 2025.
4. Zimetbaum PJ, Ferro EG, Secemsky EA, Karchmer AW, Kramer DB. Complications Associated With Transvenous Cardiac Implantable Electronic Devices. Ann Intern Med. 2025.
5. Baddour LM, Esquer Garrigos Z, Rizwan Sohail M, et al. Update on Cardiovascular Implantable Electronic Device Infections. Circulation. 2024.
6. Wan EY, Rogers AJ, Lavelle M, et al. Periprocedural Management and Multidisciplinary Care Pathways for Patients With Cardiac Implantable Electronic Devices. Circulation. 2024.
7. Ferrick AM, Raj SR, Deneke T, et al. 2023 HRS/EHRA/APHRS/LAHRS Expert Consensus Statement on Practical Management of the Remote Device Clinic. Heart Rhythm. 2023.
8. Cheung CC, Deyell MW. Remote Monitoring of Cardiac Implantable Electronic Devices. Can J Cardiol. 2018.
9. Varma N, Braunschweig F, Burri H, et al. Remote Monitoring of Cardiac Implantable Electronic Devices and Disease Management. Europace. 2023.
10. Madhavan M, Mulpuru SK, McLeod CJ, Cha YM, Friedman PA. Advances and Future Directions În Cardiac Pacemakers: Part 2 of a 2-Part Series. J Am Coll Cardiol. 2017.
11. Quinonero C, Strik M, Catalan PA, et al. Improving Diagnostic Yield for Analyzing Periodic Electrograms in the Remote Detection of Pacemaker Lead Issues. Sensors. 2025.
12. Chung MK, Patton KK, Lau CP, et al. 2023 HRS/APHRS/LAHRS Guideline on Cardiac Physiologic Pacing for the Avoidance and Mitigation of Heart Failure. Heart Rhythm. 2023.
13. Varma N, Ricci RP. Impact of Remote Monitoring on Clinical Outcomes. J Cardiovasc Electrophysiol. 2015.